Sybilla

Sybilla E-nmărmurită și albă pădurea, Înveșmântată în cristale sclipitoare, Prin inima ei, sanctuar de Lumină, Străbate Calea o frumoasă, suavă, Sybillă. Fecioara în taină se roagă La zeii ce suflet i-au dat, Să traverseze în pace pădurea, Cu sufletul deschis, neîntinat. E început de drum sau început de Lume Palatul iernii de cleștar? Oare, copacii i-s prieteni sau martori înghețați Ce însoțesc cărarea către dealul vieții? Zăpadă pură, alb-albastră O-nvăluie-n lumină de hermină Și calea din pădure prinde viață, Scăldată-n frumusețe și candoare. Din rouă târzie și raze de soare E plămădită albastra ninsoare, Pădurea în sine, întreagă-i o floare Și-n inima ei, Sybilla, petală- splendoare…