Floarea Cărbune

A fost doar o altă plimbare pierdută-n lumina Lunii, dar pentru mine a fost totul, fiindcă eram cu tine. A fost doar înc-o noapte, doar una din alte șapte, Dar cu tine lângă mine, A fost o

În livadă Îndrăgostite, Florile şoptesc Cuvinte de dragoste, Înmiresmate şoapte, Pe care poetul Le-ascultă în noapte. Parfumul florilor Pluteşte pe-aripa vântului, Peste câmpuri, Peste

Suave flori, iubite lăcrămioare, Podoabe-alese ale primăverii, Ivite-n umbra unui codru-adânc, În leagănul tăcerii. Înlăcrimate-n pur argint, Eu văd în voi lumina radioasă Chemându-mă pe calea

Penița și mintea mi-s inerte, Coala e albă și nesfârșită Ca albul imaculat al zăpezii. Tăcerea mi-e cel mai bun tovarăș Și vântul toamnei, tăios ca un brici, Existența e monotonă și

Deschis-ai fereastră În pereţii duri ai turnului Ce-adăpostea inima mea, Iar tu cu o tuşă de penel Făcut-ai o firidă în groşii lui pereţi - Punct vulnerabil Ce mă expune lumii dinafară Prin

Până în ziua În care am înflorit, Născându-mă pe acest pământ Spiritul meu rătăcea La-ntâmplare printre Galaxii. Tu mi-ai ales copacul Pe ramura căruia În Primăvara toamnei Am înflorit. Spre

Motto: În temniţa întunericului, Floarea albă de cireş- Lampion în noapte. Tată, Îngenunchem în faţa Ta Şi cu smerenie ne rugăm Să ne dai curajul de a îndura Toate câte ne sunt date Spre

De ani împovărat, bătrânul arbore s-a prăbușit înlăcrimat și murmură înspăimântat: "ce vremuri tulburi, ce lume nebună, unde mi-s frații?! pământul alunecă, oceanul se-agită, e-o

Frunze ruginite fluturări de aripe peste care se aştern amintirile coborâte în asfinţit pe tulpinile arborilor despuiaţi Floarea Cărbune

E noapte albastră de vară, Cu cer senin şi stele vii, Pe raza argintie-a lunii O perlă limpede coboară, În care râde-un strop de cer. E-a lumii lacrimă dintâi, Ce a-ndrăznit timid să vie În

Într-o picatură- oceanul. Într-o frunză- copacul. Într-un sărut- iubirea. Într-un om- întreg Universul. Să respectam creaţia, deopotrivă şi Creatorul! Autor: Floarea Cărbune

Inima mea, pasăre călătoare, Şi-a găsit pacea În albastrul ochilor tăi. În ochii tăi Văd limpezimea zorilor, Ochii tăi sunt leagănul stelelor. Inima mea Se pierde în adâncul albastru Al

Când mă gândesc la tine, ceva mă doare dincolo de fire, un dor mă sfâșie, e-atât de ascuțit, ca lama subțire de cuțit… Se-apropie toamna sau umbra, poate, a unui vis frumos ce trece, sau din

Penița și mintea mi-s inerte, Coala e albă și nesfârșită Ca albul imaculat al zăpezii. Tăcerea mi-e cel mai bun tovarăș Și vântul toamnei, tăios ca un brici, Existența e monotonă și

Bunicii Pe vatra veche, jarul de sub cenuşă aşteaptă răbdător venirea bunicilor plecaţi în vizită la îngeri. E iarnă. Noaptea, târziu, cineva s-a oprit în pragul inimii

Penița și mintea mi-s inerte, Coala e albă și nesfârșită Ca albul imaculat al zăpezii. Tăcerea mi-e cel mai bun tovarăș Și vântul toamnei, tăios ca un brici, Existența e monotonă și

Lumea e un deșert În care te pierzi Orbit de miraje. În marea de nisip, Printre dune și cactuși, Încrâncenată înaintez, Și sub tălpile mele Fuge fierbinte nisipul, Fuge fără întoarcere… Ce

O, tu, femeie, Ce străpungi inima universului, Cu dansurile tale... Aduci lumina pe pământ! Calea Lactee plăsmuită este Din urmele pașilor tăi. Tu purifici neîncetat lumea, Alungând moartea,

Coboară iarna de la munte În văi adânci, câmpii și râpe, Cu vălul alb ca de mireasă Gătită e, senină și frumoasă. Mătasea fină și-a întins Peste pământul necuprins, Flori de cais și de

O, tu, femeie, Misterioasă făptură, Ești rodul mâinilor cerești, Dar și al celor omenești. Trupul tău, enigmatic și divin Din culori și din lumini E plămădit… O, tu, femeie, Frumoasă

M-aș putea pierde în brațele tale, aș închide ochii, și nimeni nu mă va mai găsi. Þine-mă strâns, cât mai strâns... trupurile noastre- boabe de rouă- se topesc în Infinit.

Izvorul primenește fântâna precum dragostea o inimă totul este unic totul este legat prin Legea Divină totul se împletește într-un alt mister. Aura mea se interferează cu a ta așa cum

te-am zăvorât în inima mea ca pe o candelă într-un sanctuar. icoană îmi ești, icoană primită în dar (la care îndelung mă rog căci prin magie și parfum în inima mea te-am ademenit). ai fost