Floarea Cărbune

Eu sunt un albatros Ce am zburat netulburat Spre Pontul Euxin, Tărâm descris Și de Ovidiu, Poetul exilat. Am însoțit corăbii, pe catarguri, Pe nave plutitoare-n larguri, Am fost un înger

Ca doi fluturi Suavi și liberi, De flori, etern îndrăgostiți, Pășeam visători Pe iarba încărcată de rouă, în zori. Printre ramuri și frunze, Arar zâmbeau raze de

Prințesa mării, O frumoasă sirenă Cu ochi albaștri Și cânt melodios, S-a-ndrăgostit de-un muritor, Un marinar, Căpitan de vas, Pe multe mări umblat. În noaptea de satin Când Farul

Când ai plecat, Sufletul meu În piatră s-a prefăcut Și ușa inimii a închis. În fiecare zi, O umbră îmi bătea la ușă, Când ușa inimii i-am deschis, Umbra în brațe m-a strâns. Era umbra

De-aș fi pictor, Aș prinde lumea într-un crin În cupa lui de mărgărint, În aurul caliciului, În semințele adâncurilor. De-aș fi un cântăreț, La fel de iscusit Precum Orfeu, Aș închide

Timidă sunt și greu îmi vin în fire, Nu aștepta aprinse declarații de la mine. De-ți sunt eu nufărul prin iz și puritate, Culege-mi petalele toate. De-ți sunt eu cupă cu elixirul vieții

Când o femeie îți vorbește, Ascult-o cu atenție, Privește-i gesturile, ochii, buzele, Căci toate vor să-ți spună: \"De pasiune, inima mi-e plină Și de dorinți nebune, Al meu, numai al meu aș

Uimire stârnește perla diafană, O lume se-ntreabă, De unde atâta frumusețe, Născută din durere, Pe adânc întunecat de mare !? Își spune povestea perla, Secretul ei, De

Viața-i ca un labirint În care te poți rătăci... De nu ai repere Și nici morală n-ai. Am navigat pe Oceanul vieții, Adesea, de furtuni învolburat, Vezi...scoica Pe care-am pescuit-o Din

Se spune că iubirea Seamănă cu Fata-Morgana, Care ți se arată Când ți-e dorința arzătoare Și cu ardoare cauți iubirea. Plecat-am de-acasă În zori Spre Soare-Apune Ca să-ntâlnesc

Frunzele care cad, Alunecă pe lângă fereastră. În frunzele toamnei în roșu și auriu, Îți văd buzele și sărutările verii Și mâinile arse de soare, Mâini care se-ncolăceau În jurul trupului

Nepoate, M-auzi? Inima mea n-are astâmpăr, Mii de gânduri îmi zboară spre Cer Și lacrimile mi se preling pe mâini, Limpezi și reci, Precum e izvorul Ce-așteaptă-n fântâni. Este izvorul

Adie vântul printre ramuri, Brațe-n florite în ciorchine, Una câte una se scutură florile, Cad petale purtate de vânt Cade ninsoarea-nflorată pe pământ. Pe iarba verde ca smaraldul, Par

Ascultă, Auzi șoapta? Spune-mi Cine-a folosit-o primul? Oare Cerul ascultând stelele, Oare Curcubeul auzind Marea, Sau Tu Ai furat-o de la mine? Nu-i de la mine Începutul, Ci vine din

E ora de amiază, Maiestuos, Azurul se înclină Spre Mare, Cu trupul său de Lumină Vibrând de iubire . Din Înalt, când se aruncă, Îndrăgostite valuri I se supun ca la poruncă. Și blând ca

Omule, Ramură a Timpului înflorit La vocea Soarelui răsărit, În inima mărilor ai fost plămădit, Dulcea și Pura Lumină te-a însuflețit. Tu Ești stăpânul Lumii pe Pământ Și la fiecare

Am fost un firav copăcel, Adus de vânt Pe-o margine de stâncă, Deasupra unui Abis. În zori ascultam Pădurea pirdută, Ce mă chema din depărtări Cu glasuri prea bine cunoscute. Azi, Sunt

Răsfoim cartea mării, Încercând să-i descifrăm hieroglifa, Tu răsfoiești paginile fluxului, Eu încerc să decriptez Urmele refluxului. Noi citim Cartea Mării Și- atunci când e răscolită De

Numărăm clipele vieții Precum păstorul își numără turma, Nisipul se scurge-n clepsidră... Viața este o cale lungă, Presărată cu bucurii, durere și speranță. Iubirea Este mirajul care dă

Cioplește Pygmalion cu patimă, În marmura albă, Scânteia Din inima colosului de piatră Îl fascinează, îl îndeamnă, La neodihnă, dăruire și iubire. Cu ochii minții, O vede pe Galateea,

Galbene petale, senzuale, Scăldate-n rouă matinală! Frunze de aur, Tulpini în flăcări sub soare răsare, Stropi de lumină solară, În trandafirul galben Toate se-adună și se

Îmi spui că Iubirea E flacără din purpură Ce umple timpul și spațiul Și nu-ți ajunge o viață Să mi-o împărtășești Mie, O viață-mi este Clipa în care mă privești! Ne-nvăluie lumina unei

Ochii tăi, smaralde verzi, inima-mi străpung cu sclipiri de veșnicie. Privirea ta, slobod fur, cu brațe-naripate, și picioare de fulger, aleargă și-aprind urma pe unde

Între noi e o \"poartă\" înaltă, Nu știu de-i închisă, deschisă... De dor încins, aș vrea să te mângâi, Răcoarea buzelor să ți-o cuprind, Zăpada sânilor să ți-o alint. Și te-aș iubi, te-aș