Poezie
Iubire și prejudecată
Limite...
1 min lectură·
Mediu
Prințesa mării,
O frumoasă sirenă
Cu ochi albaștri
Și cânt melodios,
S-a-ndrăgostit de-un muritor,
Un marinar,
Căpitan de vas,
Pe multe mări umblat.
În noaptea de satin
Când Farul strălucește pe țărm,
Prințesa cântă
Dulcele dor al iubirii,
Ce îl vrăjește pe marinar.
Dar fluxul se retrage
Și prințesa se-ntoarce în Ocean,
Mâhnit rămâne marinarul,
Crezând că iubirea prințesei
E doar o derutantă iluzie...
El nu crede posibilă
Iubirea de sirenă,
Gândirea pământeană
L-a țintuit pe loc,
Și n-a avut curajul
Prințesei, în inimă să-i facă loc.
Și pasul spre dincolo nu l-a făcut,
Ne-ncrezător, el, marinarul,
La proră a rămas tăcut...
Adeseori,
În viață se întâmplă
Lacăt să punem inimii,
Din cauza prejudecății pământene
Și-a neputinței omenești.
Dezamăgit și neîmpăcat rămase Căpitanul,
Căci n-a știut și n-a putut
Să-și depășească limitele
La momentul oportun,
Limite artificial impuse,
Ce-au înghițit însă în valuri
Posibila iubire,
Iubirea dintre un marinar pământean
Și o Prințesă-sirenă, născută în Ocean.
023.988
0
În versul: \"În noaptea de saten\" pune diacritica dacă este vorba despre șaten sau înlocuiește cu satin, după caz.
Meditațiile interioare sunt prea \"logice și așezate\":
\"Și n-a avut curajul
Prințesei, în inimă să-i facă loc\"
\"Căci n-a știut și n-a putut
Să-și depășească limitele
La momentul oportun,
Limite artificial impuse,\"
nicidecum firești și înălțătoare cum ar trebui să fie.
Succes la scris.