Lăcrămioare

Suave flori, iubite lăcrămioare, Podoabe-alese ale primăverii, Ivite-n umbra unui codru-adânc, În leagănul tăcerii. Înlăcrimate-n pur argint, Eu văd în voi lumina radioasă Chemându-mă pe calea gândului, acasă… Privind la voi, pe mama o zăresc Cu ochii blânzi, cu chipul îngeresc Şi-n ochi o lacrimă-mi răsare, Şi lacrima se contopeşte-n floare. Pe când eram micuţă, la vatra părintească, V-am răsădit, adeseori, în glia strămoşească Cu mama ce vă–ngrijea duioasă. Apoi, când eu crescui mai mare, Iar dragostea mă-nvăluia-n a ei vâltoare, Am răsădit iubitului, în zi senină, Un strat de lăcrămioare Lângă portiţa din grădină. Astăzi, când vă privesc cu nostalgie Plăpânzii stropi de mici mărgăritare, Simt că-mi redaţi parfumul dulce-al tinereţii Şi-n taină-mi luminaţi cărarea vieţii.