Suflet nepieritor

În zori, Fereastra sufletului meu s-a deschis; E fereastra prin care privesc Oceanul vieții - Valurile lui urcă și coboară, Se zbuciumă valurile... Sufletul meu, Neobosit albatros, își deschide aripile Plutind deasupra Oceanului vieții, Sărutând luceferii. Inima-mi șoptește: "Se-apropie noaptea, Femeie! Șuvițele părului tău încărunțesc. Auzi? Se scurge nisipu-n clepsidră; Tu nu percepi mesajele de dincolo În zborul solitar și îndrăzneț?" Eu inimii răspund: " Ce dacă păru-mi cărunțește? Voi fi la fel de tânără sau bătrână Precum e Timpul cu ale sale anotimpuri." Mi-e sufletul pribeag Și năzuiește spre neștiute depărtări Așa cum pasărea din colivie Visează imaginare evadări. În setea mea de nemărginire Îmi caut odihna în alte sfere, Poate în Nemurire...