Lacrima credinței

E noapte albastră de vară, Cu cer senin și stele vii, Pe raza argintie-a lunii O perlă limpede coboară, În care râde-un strop de cer. E-a lumii lacrimă dintâi, Ce a-ndrăznit timid să vie În ochii mei și-a-ntregii lumi, Credința să o reînvie. A adăstat o clipă, sub razele de lună, Pe geana nopții tremurând, De unde pleacă-un drum spre cer Și-un drum anevoios spre lume. A curs apoi, în noaptea ei, Arând în carnea cerului cărare, Cum ară în adânc de scoici Neprețioasele mărgăritare...