Eminescu ca o sticlă goală de Frutti-Fresh

\"Ne-am săturat de Eminescu!\" . Este un strigăt pe care multe generații de liceeni l-au scos, și, undeva pe bună dreptate. Pentru că \"marketingul\" făcut lui Eminescu, extrema brutalitate cu care fiecărui școler i s-a băgat în cap că este cel mai mare poet al patriei-a fost totalmente dăunător. Dăunător pentru ce ? Pentru dragostea sinceră pe care i-am putea-o purta. Și pentru înțelegerea adevărată a poetului. Adevărul este că Eminescu e un poet.În rest ? Genial sau greoi, cu o filozofie stelară sau dubioasă, promovat artificial sau recunoscut ca o sfântă moaștă. Este Eminescu cel mai mare poet al neamului ? Greu de făcut o astfel de afirmație. Eminescu este un poet romantic. Este unul din bunii poeți romantici- dacă-l compari cu Bolliac și cu Bolintineanu. Este aproximativ de aceeași talie cu Alecsandri. Dar este el cel mai mare, big bubba, the chief ? Are rost să facem această mențiune ? Nu intervin aici cumva mărunte orgolii de zonă (trebuie să ținem seama că majoritatea criticilor literari semnificativi-Maiorescu, Ibrăileanu, etc. provin din zona Moldovei) ? Nu cumva, comparat cu alții, Eminescu își pierde din măreție ?Este cumva, această măreție, ca un fel de coadă care ar putea fi mărită sau tăiată de foarfeci ? Sau este pur și simplu modul nostru interior de a-l recepta pe Eminescu și de a-l înțelege ? Sincer, nu mi-a plăcut niciodată Eminescu. Era prea prăfuit, prea complicat-într-un anume fel. Am preferat totdeauna pentru o poezie de calitate pe Coșbuc și pe Goga. În opinia mea sunt mai muzicali decât Eminescu-este însă o strictă părere personală. \"Dacă nu știți toate strofele din Luceafărul să nu vă așteptați să treceți la Română\". Din păcate, un excelent profesor de română, un profesor cu P mare -I.Olteanu de la liceul \"Dimitrie Cantemir\" ne-a putut da în cap cu această sarcină. L-am învățat- ce era să fac ? Dar din noianul de versuri eminesciene mi-a rămas în cap , ca o răzbunare a memoriei satisite de Cătăline și luceferi doar \"fundul mării, fundul mării/cată chipul ei bălai\". În fiecare an, de 15 ianuarie, același circ. Câteva fosile (un nas roșu de bețiv a lui Eugen Simion se detașează net printre ele) încep să plângă la comandă, câteva liricoide doamne bine rostesc versurile Lui, propriile versuri sau cântă melancolic- eventual cu acompaniament de harfă. Lipsesc doar cioclii și dricul care să îngroape, pentru totdeauna, această admirație lăcrimoasă. De ce ? De ce nu putem avea o înțelegere normală, o înțelegere justă pentru Eminescu ? Cred că o mare vină o poartă complexul național de inferioritate (CNI). CNI-ul ne spune că neapărat trebuie să avem un poet imens, de dimensiuni cosmice (nici o aluzie la Păunescu), un poet atât de umflat încât să \"le-o tragă celorlalți romantici\"(așa cum se exprima un absolvent la bacalaureat). Falsă idee. Există o groază de poeți romantici cu viață și sfârșit pitoresc - de la Byron și până la Pușkin, trecând prin Petofi.Nici unul din acești poeți nu e pus pe antetul literaturii naționale ca în cazul nostru. Facem așadar mai multe greșeli. O greșeală pedagogică. Trebuie să lăsăm copii să decidă ce le place lor. Se poate ca preferatul să fie Macedonski sau Coșbuc sau Goga. Ce ne facem în acest caz-îi luăm la omor pentru că nu-l venerează de ajuns pe Eminescu ? O greșeală naționalistă. Îi dăm deoparte pe poeții ardeleni, îl dăm de o parte pe Macedonski, Minulescu și Arghezi doar ca să turnăm postament pentru orgoliul stupid de poet național. O greșeală de marketing. Îl tot împingem în față pe Eminescu ca un Mutu poetic. Nu e. Să-l lăsăm să se odihnească în pace. Să-l iubim-dacă ne place. Dacă nu, să ne căutăm poeții preferați aici sau aiurea.