enea gela

îmi doresc un bărbat al meu în amintirea celor care-au promis că se-ntorc dar n-au făcut-o să-i arăt strada unde locuiesc pe abajurul felinarelor stau agățate păsări asemenea unor haine de

................. câte animale ne umblă prin carne câte stau la pândă în fluierele oaselor pe câte le hrănim cu mâna noastră și dacă acel dumnezeu mic pe care-l ținem sub pernă ca pe

acum aș fi stat de vorbă cu tine în timp ce tricotam ciorapi de lână/ mănuși pentru toate iernile viitoare dacă nu te grăbeai așa găseam în mine resurse/ minerale de răbdare curată

la fiecare mort descoperi ceva și din moartea ta o manșetă de întuneric/ un cui strâmb în sicriu așa se împuținează lumea/ din prea multă generozitate dealul/ pe care urcai copil

amintirea tatei trece prin antebraț se lasă-n degete cu furnicături peste ecusonul său de poștaș tata a fost poștaș în itaca de la poalele dealului măgura fetii ducea pensii

la ”podul îndrăgostiților” de pe sena încă un lacăt inutil... anticarii din zonă vând suveniruri partituri uzate și fotografia noastră ruptă-n jumătăți- fiecare cu rama ei... noaptea stelele

nu arunca vitriolul compătimirii în ochi deși mi s-a amputat mâna dreaptă in-vitro se dezvoltă alta căreia de pe-acum cuvintele îi știu de frică e devreme pentru bastoane din fildeș mă

nu boala mi-a adus avataruri nu boala m-a schimbat zvetlana voiam să mă cheme ana pauchera nu mi-a plăcut niciodată când se-ntorcea de la colectivă cu pontajul cât s-ajungă de-o jimblă mama

covorul roșu propriul oscar își schimbă culoarea părului culoarea ochilor acul de sub retină învață să scrie cereri jurnale plângeri se întrece pe sine în felul cum detonează vidul fiecare

dimineața din ochii mei este o apă tu nu știi până unde poți merge cum să întinzi brațele s-o cuprinzi printre-atâtea constelații de pești răpitori privești spre mine apele

azi am cumpărat libertate la preț de nimic nu-mi mai plimb frustrările-n lesă ca pe animalele de companie azi mă dau de-a casei pe Agonia îi colind străzile lungi și drepte prinse-n

după ce-au atins punctul de fierbere s-au evaporat au lăsat în urmă pene și fulgi hermafrodiții plantați de cu seară în poemele fără cer pun totul pe spinarea cuvintelor așa albe

în inima mea e o canapea îngustă inconfortabilă dacă vrei să dormi te-am sunat aseară mi-ai dat block ce formă de comunicare univocă alunec prin fața vitrinelor un manechin pe care-l îmbraci și-l

ați văzut cum merg oamenii care se-mbată din damful propriului sânge i-ați întâlnit? vine câte unul se-așază sub pom prea amețit pentru a mânui praștia întinde mâna să pice mărul

ți-am zis femeie dansează cu orfanul acesta pe care l-am numit într-un moment de vagă inspirație dumnezeu - înhămat la propriul car alegoric - trage frâiele razelor pân-ajunge luna în dreptul

de una singură mi-e mai ușor să mă mint sunt curajul aruncat printre colții unui câine flămând pâinea lui mucegăită de legea supraviețuirii în prima zi de salariu îmi fac o bucurie intru la

piață aglomerată direcții încrucișate hale miros de carne crudă și tuse măgărească vântul flutură panglici bronz impudic obținut natural aer tare mese și trotuare cireșe de sezon priviri cu

poartă catargul în piept și când respiră flutură pânzele până șterge pământul de lacrimi apele de amintirea pământului sosia elenei din troia urmată de pretendenți la tăcerea pe care o pune

uneori simt că e prea târziu pentru toate mi se induce o senzație de umezeală în oase/ de stepă în carne rămân în pat încă un minut încă un minut cu pleoapele grele fără niciun plan pentru

aveam o casă cu veranda deschisă răsăritul mușca direct din ferestre ”uite franjurii soarelui se-agață de guler” auzeai strigând câte-o voce mirată în verandă undeva mai retras două rândunici

dacă vrei dulceață de cireșe amare nu mai umbla șerpuind între viața mea și a ta trasează-ți din priviri o linie dreaptă și urmeaz-o... în panoplia principiilor etice să urmezi calea cea

poemul cel mai singur e acela pe care n-am apucat să ți-l scriu ascuns de umbra femeii din trib în visul unde lumea se naște și moare la capăt de vers... poemul cel mai trist e acela în care