fotografe cu tata

amintirea tatei trece prin antebraț se lasă-n degete cu furnicături peste ecusonul său de poștaș tata a fost poștaș în itaca de la poalele dealului măgura fetii ducea pensii scrisori arar câte-o vedere din orașe mari cel mai mult îi plăceau vederile se uita lung la fiecare le mângâia să simtă-n podul palmei asprimea zidurilor istorice tata călătorea cu velocipedul înjura când se rupea lanțul ori se-ncurcau spițele că se-nvârte roata-n gol venea acasă seara plin de praf îi lustruiam pantofii adunam praful în grămăjoare să păstrez din drumurile bătute de tata puteam să fac o măgură a noastră din cât praf s-a strâns de pe pantofii lui toamna trecută tata n-a mai înjurat velocipedul cu toate că lanțul era rupt în trei locuri spițele căzuseră jumătate nici de vorbit n-a mai vorbit atunci mi-am făcut prima fotografie călare pe velocipedul său Carpați am vrut să-i fac una și tatei dar i se schimbase culoarea se lățiseră fălcile din nări îi ieșeau dopuri de vată nu e tata am zis și m-am lăsat păgubaș a doua zi am cumpărat lanț nou duzina de spițe niște teniși din pânză pantofii n-are cine mi-i lustrui