cogito...

arunc în aer un pumn de sunete și se face cântec mă mir că rămân vie prinsă în acest inel musical pe degetul cel mic al timpului pune-ți mănușile/ascute cuțitul / închide ochii taie!!! ce vei vedea după/ e o masă amorfă să nu ți pară rău ai făcut ceea ce trebuia ești un model pentru noua generație inflaționistă/ un vameș poliglot omul zilei în manta impermeabilă vine un cuvânt și-ți ciugulește din ochi urmele ploii te face stăpânul tuturor inelelor iată viitorul! iată planeta lărgită pe margini! iată cine ești! sigur că aș putea să opun rezistență să te-aduc în dreptul ochilor să-ți desfac mantaua cu ghearele unei pisici sălbatice mantaua și intestinele să curgă afară tot rumegușul ideii tale de poezie înaltă dar între noi doi numai eu sunt cea singură numai eu încap între ziduri ca într-o patrie din jartele