Din flori de tei făcut-am scară
Să urc la lună-n astă seară,
Să-i pun cunună din iubire,
Să-mi dea eterna ei sclipire.
Încep să urc vântul mă bate,
Se-agită inima, se zbate.
Mi-e teamă n-am
Un ghiocel la trup subțire
De sub zăpadă s-a ivit,
Plăpânda floare dă de știre
Că primăvara a venit.
Se scutură ușor de gheața
Amestecată cu pământ,
Dă semnul că renaște viața
Un clopoțel
La salcâmul din grădină,
Te aștept e lună plină.
De o vreme nu mai treci,
Crește iarba pe poteci.
Þi-am făcut un leagăn mare,
Bate vântul pe cărare,
I-am pus gânduri, ghiocei,
Cu sunet de
Mergeam grăbit, noaptea-i lăsată,
Spre iarmaroc, vroiam să vând
O pânză galbenă c-o fată
Ce-mi apărea ades în gând.
Era o pânză fin lucrată,
Găsită-n raft la amanet,
Cu inima penel
Un fluture cu aripi verzi
Mâhnit de-a sa culoare,
Pleacă hoinar de prin livezi
În lumea asta mare.
A auzit că peste deal
Sunt flori ascunse-n taină,
Că ar fi locul ideal
Să-și facă nouă
La malul mării sunt nisip,
Pe mine trupuri nude,
Talazuri vin lăsând pe chip
Murdare alge crude.
Mă arde soarele cumplit,
Norii s-au destrămat,
De ploaia rece ocolit
Am sufletul
În dimineți cu rouă, reci,
Îmi iau sub braț vioara,
Colind ascunse, mici poteci,
Până se lasă seara.
Pășesc tăcut, de vise dus
Spre locul din câmpie,
Unde-n al soarelui apus
Se naște-o
Am o floare în grădină,
Dar, îi trebuie lumină.
Soarele nu o ajunge,
Stă în umbră și tot plânge.
Vântul rece stă la pândă,
O vede mică, plăpândă,
Pe sub poale să-i ajungă,
Cu bătaia lui s-o
Pe o cărare, un moșneag
Pășește-n codru la apus,
De dor nestins umblă pribeag
Căci tinerețea i s-a dus.
Anii s-au scurs, trecând grăbit
Stă rezemat de-un falnic pom,
De vremea lungă-i
Vine toamna cu răcoare,
Cade roua pe răzoare,
De pe câmpuri aurii
Se culeg roade târzii.
De cu seară gospodine
Harnice, parcă-s albine,
Stau la vatră și prepară
Gustosul meniu de
La o masă doi țărani
Într-o seară mohorâtă,
Discută iarăși de bani
În taverna amărâtă.
Au chimire mari și late,
Din păcate însă goale.
Așa este pe la sate,
Þin căldură doar la
Azi e mare sărbătoare,
Căci se strigă fetele,
Noaptea când este răcoare,
Și pe cer vin stelele.
În sat,se aprinde focul,
Stăm cu toți în jurul lui,
Strigăm la feciori sorocul,
Strănși la
Când raza soarelui coboară
Topind zăpada pe alei,
Încep în pâlcuri să răsară
Gingașe flori de ghiocei.
Pe crengile acum golașe,
Se-adună stol de rândunici,
Jos, sub copac, trec pătimașe
Ca
De milenii se înalță,
O biserică în sat.
O icoană îi dă viață
Lăcrimând pe înserat.
Toți sătenii se adună,
Trăgând sfoara, e un rit.
Vor s-audă cum răsună
Jalea-n clopot aurit.
Tânăr
Aș vrea să știu timpul rămas,
Aud cum ticăie un ceas,
Din viața asta efemeră
Ce-i ca țigara-n scrumieră.
Mai am de scris a ta poveste,
În felinar gaz nu mai este.
Pe raft, un muc de
M-am trezit de dimineață,
Cu bunicul merg la târg.
Încă-i beznă și e ceață,
La căruță-nham un murg.
Toată lumea e grăbită,
Pe uliță nu e loc,
Viața-n sat iarăși palpită,
Într-o zi de
Am văzut o stea aseară,
Din neant a evadat,
Strălucea ca o comoară
Pe cerul întunecat.
Avea inima de gheață,
Rochie din praf stelar,
Prin negură fără viață
Zbura rătăcind hoinar.
Trena,
Norii iernii vin în valuri -
Cenușii, plutind greoi
Peste văi și peste dealuri,
Peste amintiri din noi.
Lasă-n urma lor tăcere
Ce durează un minut,
Apoi vântul, cu putere,
Dă iama peste
Toamna și-a lăsat rugina
Pe covorul frunzelor;
Pașii mei străbat grădina
La ivirea zorilor.
Ceața deasă mă inundă,
Sufletul îmi e pământ;
În tăcerea ei profundă
Rătăcesc fără
Am aprins o lumânare
La mormânt, lângă un brad,
Pe lespezi fără culoare
Lacrimile mele cad.
Cad tăcute, curg fierbinți,
Cad din trandafiri petale,
Râu de dor către părinți
Se strecoară pe
Treceai ades pe lângă mine,
Fără să vreau încet oftam,
Sub ochelari cu rame fine,
Timid, privirea-ți căutam.
Treceai ușor, mergând agale
Pășeai mereu același drum,
De bătea vântul în
În față la un șemineu,
Pe foi aștern cuvântul.
În flăcări doamnă ești mereu,
Trupul ți-l face vântul.
În părul tău, văpăi străluce,
Steluțe mici, mii de luciri,
Gândul tăcut acum mă
Toată lumea în sat bate
De cu dimineață-n zori,
Un ecou strident străbate
Ulițe, păduri și nori.
În casă bate pendulul,
Buimăcit, iar m-am trezit,
Căci, cocoșul meu, fudulul
Cântă ora
Trecut-au anii dintr-o dată,
Stă luna palidă pe-un ram,
Cu raza ei aprind îndată,
Feștila gândului la geam.
Ne-am cunoscut din întâmplare,
Pe-al drumului nescris destin,
Voi lumina c-o
ED