emilian valeriu pal

oare cât va conta ce ai spus ce ai scris după ce vei trece de partea cealaltă a lumii toropit ca o albină îmbuibată cu propria miere? dacă e adevăr că tu nu ai suflet ci ești sufletul

uneori te trezești dintr-un vis și cazi în alt vis. te așezi în fața oglinzii ca yuja wang la clapele unui spirio smulgi un fir de păr din sprânceană care te deranjează de parcă asta ar fi cauza

au strigat toți ca din gură de șarpe e totul putred mai rău nu se poate am întrebat curios care e răul și ce v-a făcut o voce prea slabă a spus răul suprem e să nu recunoști puținul

sunt zile în care fără să vrei te gândești că mai devreme sau mai târziu te vei strânge ca iarba cosită și nimeni nu va cunoaște locul în care ai stat atunci îți rătăcești mințile de

câteva constatări lucide și mucalite m-am născut între ziua mondială a săracilor și Cristos regele universului adică nici așa nici așa ca să fiu consecvent pe linia asta sucită a vieții noaptea

avem nevoie de oameni să ne confirme că nasul de cauciuc ne stă bine și că râd toți copiii în circul acesta unde stăm cocoțați pe țeasta lui dumnezeu de parcă am sta pe un monociclu în

tăticule dacă închizi ochii de ce nu vezi doar o jumătate de lume? în întuneric oamenii nu sunt oameni nu știu ce sunt le văd numai gura ca o gaură neagră ce înghite lumina și o transformă în

în filmele americane când extremiști taie gâturi creștine de fiecare dată creștinii au timp să îngâne frânturi din psalmul 23 mai ales partea cu valea morții în care nu se tem de niciun rău

de fiecare dată când mă trezesc moartea mi se înfige în creier ca tânguirea unui șofar încep să cânt de nebun doamne tu mi-ai luat viii dă-mi-i înapoi dă-mi-i înapoi că de nu eu vin cu

când vrem să fim singuri îi dăm lui dumnezeu nume iar el ca o umbră descompusă și umedă amușină urmele trecerii noastre prin lume când dumnezeu vrea să fie singur ne trimite în

domnul Ilie într-o zi domnul Ilie s-a hotărât s-o termine cu boșcăiala de la trăscăul făcut pe genunchi cu metilic furat de la Zahăr dăduse-n ducă-se pe pustii sub unghii îi crescuseră niște bulbi

încă o dimineață în care stau la coadă la luca nu cumpăr nimic doar caut dogoarea cuptoarelor cum două trupuri caută noaptea să se pătrundă unul pe altul vânzătoarea zâmbește și

cărți de la prietenii scriitori unii în viață câțiva împotrivă de parcă a explodat vegetația după o iarnă prelungă autografe limpezi profunde tactile ca o ecografie doar tu n-ai

în părculețul de la armenească un bătrân își ceartă nepotul: nu te-a învățat mă-ta să fii atent la țurloaie? imaginar sugrum bătrânul în timp ce urlu profetic: nebunule chiar în noaptea

(am început să mă întreb dacă voi cei care îmi lipsiți mai existați de parcă a fi lângă mine e destul să cred că sunteți în viață) sunt sigur că am un trup și în acest trup sunt sigur că

despre moarte rostogoleau toți pe la colțuri ultima bârfă creștină a luat-o rău cu pileala și face treabă de mântuială înainte era de încredere știai rânduiala cine și cum când și de ce nu

în crucea nopții un copil cade din pat zgomotul trupului pe podea în întunericul sufocant și torid pare un zornăit de oscioare în care triburi ascunse de ochii lumii ghicesc dacă anul va fi

Nu mă mai doare de foarte mult timp lucru ăsta. Dacă am învățat ceva despre moarte este că numai noi, cei care rămânem în viață, suntem conștienți de ea. Cei care se duc nu cred că au habar ce s-a

de ceva timp o moarte trecută prin școala vieții mi-a învățat obiceiul și se ține de mine ca cerșetorii din cimitir care-au prins șmecheria: nu cer pomană când intri să îngrijești vreun

mai rămâne întrebarea sfâșietoare ca o unghie încarnată cum va fi oare? năucitor ca polițistul comunitar prăbușit pe terenul de minifotbal după ce i-a crăpat inima la 44 de ani? în

l-a găsit într-o zi omul de curte chircit într-o parcare de tiruri fugise de la nebuni în timp ce acasă ai lui îndesau cu genunchii banii din alocația de nebun într-o sacoșă de

cartiere de iernat când teama că vei sfârși neștiut ca abatele Faria te înghite de viu zilele se transformă într-un zbor la punct fix peste trup ești atent la orice durere dacă nu ai una nouă te