emilian valeriu pal

să crezi în viața de-apoi e un fel de febră a aurului o cauți cu disperare până ce dai faliment sau dai lovitura așa realitatea devine mai suportabilă treci mai ușor peste faptul că tot ce simți e o

ai văzut în filmele horror cum dacă scrii pe oglinzi aburite numele unui demon sau altă creatură de care ți-e frică demonul îți răspunde așa că ți-ai zis să încerci ai scris moarte în propria

uneori te trezești cu o stare de bine de om scrii cu majuscule pe toată ființa iubește-ți viața cu toată puterea se merită nicio zi nu sfârșește așa cum începe ziua de azi nu-i egală cu cea

1. în fiecare dimineață la armenească țadicul hrănește hulubii lăstunii și alte ființe zburătăcite vrea să le câștige bunăvoința fidelitatea știe cum e cu uitarea piatra nu ține

la început dumnezeu a făcut centrul de primire urgenţe pe vremea aia se chema triaj centrul de primire urgenţe era netocmit şi gol aşa că dumnezeu a adus un medic basarabean apoi a despărţit

sunt zile în care înnozi șireturi până faci din asta o artă indestructibilă mai ales când copiii au voie pe terenul sintetic de fotbal atunci te așezi în genunchi te întrebi cum de n-au

adevărul tău e că nu există abstinență. doar inerție. prețul lucidității e castrarea voinței. la fel ca în dependență nu știi să spui nu deși toți terapeuții din lume îți spun că ăsta e un

se-ntâmplă o zi când stai ca pe ace ai vrea să iei bormașina să-ți faci o gaură-n cap să te uiți înăuntru să vezi de unde atâta neliniște apoi să scobești cu un pai ca după cosași ori

o dimineață în care te uiți lung în oglindă mimezi emoții de parcă ai identifica molari într-o groapă comună gelul de ras îți gâdilă nările te întrebi idiot cine a fost primul om care-a

apropiații mai tineri întreabă dacă am trecut prin criza vârstei de mijloc și cum a fost vă spun adevărul nu știu toți anii ăștia n-am fost nicio secundă treaz poate mi-aș fi cumpărat un motor de

o dimineață care te calcă pe nervi ca eticheta textilă a unei haine luată pe dos cauți febril rugăciuni de eliberare scrise cu evlavie de amorth exorcistul șef de la Vatican în loc de

adevărul trece prin tot ce însemni atropină printr-un miocard siderat: viața e o formă de alcoolism boală sau alegere conștientă vine un timp când recunoaștem că avem o problemă dar ne

tristețe năucitoare ca arșița ca nevoia de a-ți umezi permanent cerul gurii știi că în vindecare cel mai ușor scapi de nevoia fizică apoi rămâi cu luciditatea pătrunzătoare și grea ca un

dacă dependența și vindecarea sunt sinonimii cognitive atunci trăitul din inerție ar trebui să răspundă la întrebarea așa până când? e oarecum bine că nu mai tremuri. nu-ți mai joacă

se anunțase oricum o noapte cu lună plină. toată ziua mi-a crescut părul și-am visat c-o să mă-ntorc gradat profesionist cu soldă fixă alocație de hrană și-o să mi se schimbe radical viața.

în ultimul timp mă complac într-un soi de zvâcnire ca un prematur în convulsii febrile ce-am fost cât e ziua de lungă citesc statistici pe baza lor calculez cât trăiesc în medie oamenii și