puka peace

iartă-mă că n-am mai dat niciun semn de viață ori vindecare nu ți-am mai scris de pe vremea când îmi potcoveam sufletul la picior cu câte șase doze de leuvenbrau 16% alcool și mă aruncam în aer pe străduțe cochete din sassenhein spre slava Olandei nu ți-am mai scris am căutat un moment să nu te încarc negativ cum se spune la modă acum nici tu nu ai fost prea ok m-am luat cu-ale mele și am uitat nu știu nici acum dacă e bine sau rău am dat de pomană ce-aveam mai scump dependența luxoasă la care-am trudit ani în șir pe care am ridicat-o cu mâinile mele piatră cu piatră pahar cu pahar bârnă cu bârnă vinovat cu vinovat acum am domiciliu stabil într-un atac de panică rezonabil dimineața adulmec ușa aproapelui dacă nu se trezește la ora știută mă pregătesc pentru ziua când mă întreb cât îi ia trupului până miroase a mort după ce viața îl părăsește ca să n-o iau razna de tot beau compulsiv ceaiuri de lemn dulce și semințe de cânepă gândul că vom muri tot trage de mine ca un avocat din oficiu care fură clienții unui coleg slab de înger nu moartea mă scoate din minți ci gândul că toată viața căutăm oameni cu disperare ca să avem ce uita cât murim așa că intru într-o stare de estivare rememorez hârjonelile noastre rasate îți scoteam ochii cu Nietzsche care a intuit că dragostea noastră e o conversație lungă între doi oameni separați de neînțelegeri dar uniți printr-o prietenie erotică să nu ne rămânem datori inventasem și o monedă a noastră ne plăteam unul pe altul în cryptocentauri când zilele treceau în lehamite îți spuneam că nu noi decidem ce merităm noi doar trăim ce ni se dă iar dacă încă suntem în viață atunci înseamnă că nu ni s-a dat cât nu putem duce și probabil de aia mergem din rău în mai rău mă puneai să promit că voi vorbi frumos despre tine dacă o fi să nu mai fii înaintea mea exaltat promiteam marea cu sarea că la înmormântarea ta voi avea un discurs epic de pus în programa școlară că după ce voi spune ce-ai însemnat se vor îngropa toți lângă tine altfel nu vor face față durerii de-a ști ce-au pierdut îți scriu să nu uiți: în scurtele momente de bine îmi închipui că ești capucinul bătrân din Buenos-Aires care se roagă noaptea să fie iertat că-n timpul zilei a iertat prea mult și prea mulți dacă nu spunem nimic despre ce ne doare se repetă durerea dacă suntem prea mândri devenim rănile pe care încercăm să le ascundem de alții