ne naștem pe rând murim pe sărite

în părculețul de la armenească un bătrân își ceartă nepotul: nu te-a învățat mă-ta să fii atent la țurloaie? imaginar sugrum bătrânul în timp ce urlu profetic: nebunule chiar în noaptea aceasta sufletul ți se va cere și tu așa vrei să fii ținut minte drept cel care a învățat inocenții ce-s alea țurloaie? fire de mătase rătăcite prin soare meșteșugul păienjenișului moare și el sufocat într-un univers velcro ca și cum aș simți fierbințeala somnului tău ca și cum aș simți fierbințeala trupului tău fruntea mea lipită de piele timbru râvnit de colecționarii de coapse e una din zilele când îmi spun cu lehamite ar cam fi timpul să fiu eu însumi pentru că ceilalți sunt luați mă așez ca un rege prea gras între frânturi de memorie și aleg: poate copilul care uda cu găleata butucii de vie în timp ce ai lui îi spuneau că așa face mușchi iar seara își încorda brațele într-un șifonier cu oglindă să vadă câți mușchi a făcut poate puștanul care a învățat să sărute exersând cu prietenul cel mai bun pentru că bărbații adevărați nu învață sărutul pe scoarța copacilor păpuși ori alte obiecte lipsite de viață poate un jurnalist rătăcit pe holul Psihiatriei care fredonează la nesfârșit inky pinky ponky my father was a donkey mă minunez ce sucită e firea asta când mă gândesc la morți din trecut îmi imaginez blând că ei stau undeva sus și mă întreb oare cristi popescu e mulțumit că arta popescu e artă și că negrul lui de sub unghii se vinde bine acum? oare strauss philip se umflă în pene cu golden gate în fața lui augustin și spinoza? când mă gândesc la morții din timpul meu tot ce-mi vine în cap e că ne naștem pe rând și murim pe sărite dacă aș fi sincer cu mine aș recunoaște că mă roade invidia e un timp bun de murit acum când social media e la putere n-au avut în timpul vieții atâtea like-uri ador grijă tristețe cât au acum Vasilievici Ștefănescu ori Diniș Marinescu Pop Moldovan mi se strânge trupul pe suflet că n-o să mai știe de mine decât cei din generația coaie