Elena Ciobanu

se crapă într-una din una și una se răstoarnă ermetic peste dialectică, ți-au murit peștii când încercau zborul scuturat de aripi de plastic peste imortele abreviate de culoarea scurgându-se în

de săpun nășteau sfere aruncând camera la marginea somnului temniței corpul îi înmuia zidurile topindu-le la creștetul invizibil al baloanelor ce-ți inchid urma ochiului crescând concentrice

îi place să sară pe arcurile șirei spinării și să zdrelească tavanul de podeaua cariată despre care spunea că îi place să înghită orice, în afară de propriul ei corp, iar el era norocos, pentru

linie continuă întreruptă de căderi abrupte maltratări ale luminilor ce împingeau ceața până la limita particulelor indivizibile ale percepției; mi-am scos ochii și i-am rostogolit prin

rădăcinile abisului te înfig în pământul jilav ce-ți linge buzele arse dăruindu-ți aerul îngroșat al serilor de vară, hedonic luminile orașului strălucesc în orizontul căzut- cortină

mâinile noastre creșteau în fiecare dimineață omuleți de lut pe care îi trimiteam să umple lumea în speranța ascunsă că nu vor voii mai mult decât carnea parfumată a aerului; morțile noastre erau

în fiecare dimineață ceaiul traversa holurile, ajuns în cameră se mulțumea să-l privească oglindit odihnindu-se în corpul cănii omul stătea întotdeauna la fereastră aruncând priviri imaculate

a înfipt pliculețul în cana de ceai; cana a scrâșnit metalic în urma interacțiunii cu tava de cafea iar apoi răsucindu-se de două ori în jurul axei sale aproape a crezut că este partea

inedite descompuse imagini carnale arunci degetele printre ele spulberate se reîntregesc în domino-uri fără carouri, dacă vrei poți să le închipui ecosez când traversezi printre zări și etape

băteam des din gene împingând în lături particulele în care se ascundeau imaginile lumilor ce mă împresurau cred că mă voi clipi și de acestea, până la urmă

mie îmi plac, nouă ne plac vouă vă ...oamenii ne-cuminți ce nu s-ar da în lături să ne aplice electroșocuri ori de câte ori ne-am lăsa duși de valurile inconștiente ale oamenilor ne-cuminți ce

eu cred că fiecare din noi creștem sâmburi incolori în care acoperim singurătatea care suntem. la ei ne uităm uneori, pe ascuns, dar părem să nu-i recunoaștem; iar când alteori se întâmplă să

știi că zarea poate fi uneori strânsă în ghemotoace de hârtie pe care le poți trimite apoi înspre nori pe care nu vei mai ști să-i găsești pentru că s-au ghemuit cuminți în hârtia pe care

hei...îmi zâmbi larg... dacă vreau pot să-ți ghicesc viitorul totul stă scris în talpa piciorului; în talpa piciorului?!? păi da, pentru că aici se păstrează semnele pe care le lași peste

spuneam odată că sunt mulți oameni care cresc în jurul meu zâmbeam, pentru că ei și eu eram alge și ne împleteam amețitor în jurul corpurilor tuturor credeam că altfel nu poate fi, că nu putem

dacă toate momentele s-ar transforma în tine ai apuca abia să deschizi ușa preț de... cât să-ți vezi picioarele luând-o razna aruncate înspre veșnicele memorii ca să le-nvețe să se fugă între

ssss...doarme firea macină...ssss nici un zgomot, nimic nu mă ține momentul acesta nu îmi mai aparține îmi aud firele des-creier-ate des-făcute aruncate în patru zări devenite un corp

îmi strâng tălpile adânc sub mine ca să uite despre goana nebună care le aleargă uneori peste lume lăsându-mi trupul învăluit în algele roșii – ale sângelui meu galbene – dinspre pereții

trec, o dată, de două ori pe sub scară râd înfundat, îmi place să provoc ghinionul dacă îmi înnod mâinile nu mai trebuie, să mă scuz, totuși, de evitat voi evita,suspicioasă, dar dacă am

totul se închide în jur, iar fața, mi se întărește în forme din ce în ce mai indiferente; îmi construiesc cu migală o cușcă, pe care-o voi duce, mai apoi, la plimbare, în lume printre oameni

mă închid colivii inventate în picuri sângerii ai rănilor tale , recții alergice la orele mele, dacă mă-nfigi, adânc în pielea crestată îți voi crește, alături, împletindu-mă în jurul peșterilor,

construiesc din inerție, coloana infinitului către nicăieri de ce/ pentru ce/cine \'pentru ce\' se întrebă de ce iar \'cine\' se întrebă pentru ce mă amețeau cu setea avidă de a primi rețeta

Voi trage linie undeva, gata, de aici înainte mă opun cu îndârjire oricăror opresiuni voi lungi totul atât de e---las---tic încât voi dispărea până la urmă în urma ultimului BigFoot,

silabisesc fiecare pas răsucind noi jocuri nevrozelor schilodite. sondez adâncul cu privirea-mi mută în fața nesfârșitului, îmi voi ucide, sufletul cotidian. silabisesc fiecare