trenul ne extirpa rotunzi dintre ai noștrii aruncându-ne
pe jumătate goi, pe jumate noi înspre un cer aflat mult prea aproape,
în tăcerea compartimentului ne aruncam priviri oțelite, spasmodici
nu
le simt pulsând fiecare respirație
întretăiată de pofte viscerale,
le este atât de lipsă de propriul trup
deziderat al unui \"master of pupets\"
pe care-l ignorau închiși între lave
mustind a
în fiecare dimineață ceaiul traversa holurile,
ajuns în cameră se mulțumea să-l privească
oglindit odihnindu-se în corpul cănii
omul stătea întotdeauna la fereastră
aruncând priviri imaculate
îți simți brațele încercuite în îmbrățișarea mută pe când
așteptam toți uimiți la marginea zilelor
să înflorească copacii, să ne îmbrăcăm trupul
în verdele frunzelor lăsându-ne
mâinile să devină
doar o altă zi așteptând în umbră să-ți articulezi ultima silabă
shhh…nobody shall get hurt if only we’ll let it be
ca și cum cristale înegrite de germenii timpului închis
într-o singură
auzi...au început toți să-ți vorbească despre clinchetul clopoțeilor-
stacojiul era singura culoare rămasă în viață-
remix de sentimente asudate
multicolore se prăfuiau la creștetul
umbra ta se-mprăștiase printre crini
redundant, știu,
dar mâna ta alerga după umbra lui
ce se stinsese neștiind dacă-l vei mai găsi
dacă va mai fi,
surprins dacă ar fi fost.
pe spatele
își întinde membrele, necrofag al cuvintelor, păscând deliruri onirice fabulate sensuri
giratorii peste corpuri dedublate în sarcofage-
fuziune la rece pentru o e_lipsă -
reflecția luminii,
Capitolul I
mi-am descoperit umbra ochilor
cu o mână asemănătoare
am încercat să-mi ridic
privirea adânc colorată de vise.
de câte ori uit de umbre
îmi aduce aminte ticăitul interminabil
al
construiesc din inerție,
coloana infinitului către nicăieri
de ce/ pentru ce/cine
\'pentru ce\' se întrebă de ce
iar \'cine\' se întrebă pentru ce
mă amețeau cu setea avidă
de a primi rețeta
mă prind uneori în tot felul de jocuri îmbârligate,
le strig unora, le vorbesc altora, zâmbesc pe alături;
de cele mai multe ori doar privesc
înghesuiala de glasuri.
coborând scara nu știu unde
strângi între palme ultima picătură
deturnată din alunecarea preluată din
trezire-n trezire alcătuind
autostrada părăsită, creată
pentru a putea continua drumul
cei fără poveste,
din
mi-am strâns colții la încheietura mâinii
și ți-am înghițit brațele cu care îmi strângi
gleznele când încerc să-ți umblu pe umeri
artizanali ca și cum tandrețea motivelor
ți-ar bântui camerele de
totul se închide în jur,
iar fața, mi se întărește în forme
din ce în ce mai indiferente;
îmi construiesc cu migală o cușcă,
pe care-o voi duce, mai apoi, la plimbare,
în lume
printre oameni
Îmi dedic agitația lumii,
Mai presus de mine, omul;
Chiar și animalul ucide din plăcere.
Cruzime-i în ordinea lumii în toate.
Sunt lecții voite renegate în grabă,
Ridic statuie infatuării
de săpun nășteau sfere
aruncând camera la marginea somnului
temniței corpul îi înmuia zidurile
topindu-le la creștetul invizibil
al baloanelor ce-ți inchid urma ochiului
crescând concentrice
mâinile noastre creșteau în fiecare dimineață
omuleți de lut pe care îi trimiteam să umple lumea
în speranța ascunsă că nu vor voii mai mult
decât carnea parfumată a aerului;
morțile noastre erau
I.
ce i-o fi venit să se răstoarne
așa, la marginea drumului, de parcă
nimic nu e făcut să stea-n picioare,
și-mi vine să-mi frâng corpul în două
să m-acopăr în umbra de la marginea
picuri mari,
dintr-un lichid mirosind a întâlniri pe lângă tine,
și totuși inodor/incolor, caracterizat în lipsa însușirilor specifice,
de-o neinspirată totală lipsă de sens;
și rezervat prin
de fapt eu treceam doar din greșeală pe acolo,
ca și cum aș fi știut să fac altfel,
dar nu mai intreb, de fapt,
venisem doar să văd dacă
mai există lucruri care se pot spune
in plus, știi și
îmi strâng tălpile adânc sub mine
ca să uite despre goana nebună
care le aleargă uneori peste lume
lăsându-mi trupul învăluit în algele
roșii – ale sângelui meu
galbene – dinspre pereții
\"întregul nisip al lumii bântuite
se cerne printre picioarele statuilor încărunțite,
sângele aburind se închină în fața dumnezeirii
alungat de venele noastre mustind a uitare\"
voi trăi
la încheieturi m-am prins cu ultima brățară a lunii
amestecată subit în oranjadă, împrumuta mirosul nefiresc al lămâilor,
cu mâini bătătorite îți netezeau părul desfăcându-ți fața
împrăștiată în
EC