fara titlu

trenul ne extirpa rotunzi dintre ai noștrii aruncându-ne

pe jumătate goi, pe jumate noi înspre un cer aflat mult prea aproape,

în tăcerea compartimentului ne aruncam priviri oțelite, spasmodici

nu ne mira nici chiar ultima dintre pierderi-

criminali în serie,

dispariției proprii îi zâmbeam cu neîncrederea în gustul crimei pasionale-

știind conjuncturalismul seriilor matematic infinite,

ca simple supoziții ne priveam înghițiți de un cer aflat mult prea departe;

în tărâmul ăsta pașii se încheagă de suprafețele onctoase ale corpurilor

noastre bronzate la lumina lămpii din ultima cameră a inimilor pulsând a singurătăți

pestilențiale agresate peste inamici imaginari…închizi o pleoapă în apropierea unui imago mundi stilizat pe fruntea-ți de unul dintre mașiniștii dogmatici îngițind un pumn de pastile viole(n)te pentru a susține cadența hohotelor cambrate pe trupul de deus surghiunit pe pământul credinței în absolut (nimic)

moartea nu este decât consecința nepăsării noastre față de nemurire,

susura trenul sfâșâind în două mica fotografie în care ne înghesuisem

pentru poza de grup

I think I should get some (deep) sleep…