bolero

am impresia clară a rarefierii tale

în deșirări repetate pe o singură scenă, la scenă deschisă, lumina nu contează,

s-a furisat timid printre vise lăsate deoparte...mă hrănesc din cadavre împrăstiate dincolo de lipsa razelor artificiale,

lămpi aruncate pe marginea străzii îmi filează gândurile pierdute în ceața crescută in ochi

de niciunde și pentru prima oară mă asurzesc pașii rămași în urmă pe drumurile orasului întredeschis între ființe si non-existențe fertile

ca si cum întreg pământul ni s-ar deschide îmbrățișându-ne trupuri reci

de astre părăsite în imensitatea universurilor în mișcare, susurând,

pe lângă mașini alergă oameni pe lângă oameni alerg

pe lângă mine alergi pe lângă tine aleargă întreg orașul

înghesuit în suspine uitate de lacrimi

pe cand îmi întind corpul pe canapele îmi șoptesti cu gest închis \"strip\"

întreg corpul mi-l descompun în privirea adormită a simțurilor tale

simțind caldura răvășitoare a consecvenței în cismundan oportun

evaziv în derâderea ultimului gest..eu nu cred..ți-am mai spus, iubito, eu nu cred in nimic,

și mă apuci c-o mână soptindu-mi \"strip\"

ma îndoi plastic

în fâșâitul de poleială

al orelor

fugărite în...

îngrămădite

pământului nu-i mai spunem...

deja ne cunoaște