Jurnal
ex machina
1 min lectură·
Mediu
mâinile noastre creșteau în fiecare dimineață
omuleți de lut pe care îi trimiteam să umple lumea
în speranța ascunsă că nu vor voii mai mult
decât carnea parfumată a aerului;
morțile noastre erau însă de fiecare dată reiterate
pentru că niciodată nu ne ajungeam, eram doar
zei născuți fără a ști nimic despre spirit
ce nu au făcut decât să umple pământul
cu chipurile și asemănările noastre
001915
0