Poezie
cana de ceai
1 min lectură·
Mediu
a înfipt pliculețul în cana de ceai;
cana a scrâșnit metalic în urma
interacțiunii cu tava de cafea iar apoi
răsucindu-se de două ori în jurul axei sale
aproape a crezut că este partea întunecată a lunii.
arătătorul i-a rămas suspendat
indicând cu aproximativă precizie
presupusa direcție N-E sau să fi fost N-V,
nu avea oricum importanță, era doar
locul din care lipseau sunetele;
“de ce tace?“ zgâria înfuriat gândul
“dacă tace gândește”
“ce fel de om tace?!?“
se auzii un scârțâit timid
probabil doar o ușă neunsă la timp
“este acolo”
arătătorul s-a predat momentan
dar nu înainte de a da un nou impuls
cănii de ceai
022086
0
dă senzația de așteptare, de încordare, de liniște forțată, de intimitate răvășită...
mi-a plăcut îndeosebi partea a doua. aș scoate versul cu \"presupusa direcție...\"