Ela Victoria Luca

definitiv știut...
poezie [ ]
cu Bazil


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de dracea [dracea]

2005-08-18 | |





ce-i definitiv știut devine definitiv frumos

*

am auzit adevărul despre inundații
se acoperiseră țărmurile și se făcuse totul un lichid mare
definitivul bântuia cusătura apelor
primele cuvinte
ultimele ape


Ioana, de ce aceleasi teste au 3 nume diferite? Ramai la unul singur: Angelica Homu, Darcea, Ioana Barac... Aceleasi texte.
Si sunt chiar bine scrise.

Ela

velur
poezie [ ]



- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Angelica Homu [angelica homu]

2005-07-06 | |


Ioana, e ceva ce nu poate fi aici inscris.
Eu, in velur, acum. Ela

Ultima strofă constiuie un mini-poem în sine, și o decupez pentru a o remarca:

despre noi am umplut spațiul
și niciodată nu vorbim despre asta
închipuim cu fețele întoarse
ca două lumini ale unei singure umbre
brațe ale aceleiași cruci

(cu versul trei ușor îndoit)

Dacă verdele vieții e locul unde podurile între două limanuri se rup, atunci noi cei care ne face apă și ne ducem pietrele mai departe, ne temem de primul îngheț, iar la cina aceasta de sfințire aș aduce o turtiță cu nucă și o gutuie, fiindcă \"povestea se întoarce
în noi cineva a aprins o lumină\"
Mi-ar fi plăcut să nu fie perle, ci doar \"pietre nenuntite\", fiecare să-și aleagă piatra lui acolo, fie ea ametist, piatra soarelui, perlă, agată, palisandru etc etc.
Și dorința mea de a fi dojenitoare cu versul patru s-a estompat atunci când am înțeles că \"despre mine tăceri\", îndeosebi astăzi când am avut un rău de cuvinte, metaforic, desigur. Altfel, uite, nici nu aș mai fi suportat să citesc, darămite să și scriu aici, pentru tine.
Și plec acum, fiindcă, nu știu cum, mi-am amintit că am ceva esențial de făcut: \"aștept încă ninsoarea dintâi\".


Ela

Joi, 17 noiembrie, orele 21.30, la Casa Eliad, aștept să te aud recitând, pe scenă, acest poem, printre altele, desigur:

Frumos e cerul mohorât, ce-ndeamnă
ploaia să muște frunze-n vânt,
cu norii descărnați răstoarnă
valuri de lacrimi, gând în gând.
Se apleacă-n ramuri arbori solitari
apoi trosnesc, sub ploaie gemând,
ploaie ce mângâie contururile tari.
Iar ei nu pot rosti nici-un cuvânt

Poem din volumul: Metafore ale naturii, de Andrei Pavel.

Ne vedem joi, cu tine, cu ei, cu toții. Eu ajung la 21.15.

Ela

E bine, da, că unde-neunde unii reușesc să se întâlnească. Dar... joia este poezie la Casa Eliad? Scena încă nu poate răspunde. Microfonul deja cred că are singurătatea în priză, iar la mese agonia va fi să fie. Iar chelnerii sunt cel mai bine informați despre anularea serilor. Au fost cam 10 de-ai noștri, din câte înțeleg, de aici și din textul lui Andrei Pavel. Din care, \"au mai rămas 2... 1...\"
Ce-ar fi să ne reunim cum-necum Joia viitoare și să re-animăm scena? Și articolul de pe prima pagină care anunța în fiecare Joi la Casa eliad, cu programul cel care urma să fie, atunci când era, prindea bine. Cred că avea impact. Și sigur microfonul poate depune mărturie despre asta.
Joi, poezie.ro, ora 19.00, la Casa Eliad, Str. Mircea Vodă nr. 5, să ne revedem cu scrierile.



Ela

de cat sa va ciondaniti
pe-al meu mar foarte-n \"demand\"
din suflet va recomand
rand pe rand sa-l folositi

(nea Genu)

noi te-om împărți frumos,
nu-i nevoie de răzbel;
dar de-i fi și găunos
nu te vom iubi de fel!

și elefanții își căutau adăpostul adânc. din fildeșul lor, el ar fi făcut pudra din care femeia, \"nici măcar soție de misionar\", și-ar fi modelat apă de-albastru picurând, trupul cel lăsat în mâinile lui. o luase de prea multe ori de la capăt, de fiecare dată altul. până când păsările ar fi umplut pustiurile din ea, din el. dar ele au vestit elefanții că este iar frig și se-ngălbenesc pietrele, munții, inimile și mai ales copiii. atunci, El a spus: \"Lumina aceasta scoboar-o în Vale. De-acolo vor bea numai femeile cu prunci nealăptați.\" Din prunci, peste nouă veacuri, au rămas statui plângătoare de alb. Lacrima ultimului elefant.

Ela

Genule, privește iară,
ești băftos în astă seară
te-nconjoară fetele
toate cu câte un E!

(Erika, Elena, Ela)

\"Ela
n-o mai face pe niznai
ca sti bine ca le ai
cat despre banc ce sa zic, asa e de bun ca daca mi-ar reusi o epigrama pe tema lui nu ar lipsi compozitorii dispusi sa-mi puna epigrama pe muzica
Onorat ca de obicei de vizita\"
(nea Genu)

Genule, citește bine,
nu e banc, și nu-i de mine
că deja m\'apucă frica,
sunt ELA, nu ERIKA

hi hi, mare confuzie, mare, dar daca tot esti onorat, am trecut totusi sa te trag de atentie. Ela e una si o stie lumea, din fericire sau nu. ;)))

Drag, ELA

Ora asta e bine să fie și uneori dojenitoare, nu doar mângâietoare. Mă lasă totuși să fiu mai înaltă uneori, chiar dacă e geloasă, ce, și eu sunt pe ea! ;) Dar cel mai mult îmi place că mi se face tăcere vie. Mulțumesc, ai intrat în timpul meu.

Ela

Intersant, ai parcurs seria întreagă, ai îmbinat esențele, ai făcut un caleidoscop și ai ajuns în \"templul\" orei de santal. El, santalul-lemn, pentru mine este ceva între parfum și vioară, sau mult mai mult de atât. Mulțumesc, voi scrie mai departe orele.

Cântec pentru noiembrie înnoptat, cântecul lunii, al îndrăgostirilor nepământești, căci uite, pământul ăsta se dă cu gel, e cam prea preocupat de imaginea lui de cuceritor. ce ritual de curtare aici, de la șoaptă, la strigăt, la sonet-baladând stele. Și urechea asta a ierbii învelită-n ceară nu aude, și sfinții întorc spatele, și nu se lasă topite cerurile, doar apele mai glăsuiesc, prin ceață, \"Rotunjind curbura nordului spre sine\" (superb vers, îl păstrez în scrinul meu de abanos).
Și așa cum vine rima în a treia strofă, balada ar fi pentru \"tine\" în noiembrie. Acel \"tine\" din lumea înghițită de fum negru și pe care \"gratii de lumină o închid în centru\".
Tot în surdină, eu îți spun să reasculți sau revezi două versuri: \"scurse din băltoaca ceții\" (băl-toa-ca-ce-ții) și \"când își saltă-n geamuri poalele\" (expunere cam prea ieșită din comun, vezi la ce trimiți). Și rima lungi-nibelungi nu, nu merge.

Acum, dansez mai departe, eu aici m-am simțit ca odinioară, când, pe o mică scenă, improvizam ceața (la dans imporvizat).

Ela

Daniel, citește mai sus \"esențial acest cinci\" (aici cinicul nu are loc ;) )

Maria, asocieri între ore, între timpuri, între ambiguități deslușinde și clarități apărânde, între stranii coincidențe și locuri din inimă, dincolo de orice (ne)liniște, nelipsitele ore în acre stai de vorbă cu tine, te oglindești, îi vezi și pe ceilalți ca într-o sferă din care lumina albă se descompune în mii de irizații de toate culorile, și așa începi să înțelegi că rotocoalele de ieri ți-au fost într-un fel desenate cu șapte secudne înainte de răsărit, și aceste întâmplări rare trebuiesc păstrate și prețuite. Ele ne rămâne, orice și oricine ne-ar dilua cernelurile. Mulțumesc, asocierile tale mă duc mai departe cu gândul, urmându-te-n orele tăcerilor.

Daniel, mi-ai descompus ora în cinci cadre, esențial al acest cinic pe care ochiul tău deja l-a văzut, o forță interioară a spiritului, dincolo de orice slăbiciune sufletească, ce ne face să atingem cumva, ridicați pe vârfurile lumii, cassiopeea (cinci stele în dublu V, aceasta este compoziția ei), pentru a sublima, a transcende ceea ce simțim prea pământesc, prea omenesc în noi. Ora tăcerii, așa cum ai perceput, este ora aceea a creației, chiar și așa, în vers, în culoare, în muzică, în lut, în meșteșuguri - ora în care intensitatea fenomenelor interioare depășește orice ritm al lumii din jur. Mulțumesc pentru că ai lăsat praf auriu pe lemnul de santal, cred că îți place parfumul acesta, mai ales când ora este geloasă că sunt mai înaltă, uneori.

Stare de spleen si intensitate a tensiunilor resimtite in spatii mult prea strimte, pina intr-atit incit te pierzi pe tine, iti pierzi limitele, te cinunzi, nu mai respiri, agresivitatea iti bate in timple de iti vine sa impusti pe cineva de 20 de ori.
fiintele sunt mascate, lucurile se repeta la nesfirsit, oamenii sunt prea multi si prea toti deodata, agorafobia sta la pinda, iar \"dupa ore de mers intruna ea va plange in fata unui necunoscut\". te vezi multiplicat, ca si reflectat de cioburi de oglinzi, sau de oglinzi paralele, si lumea pare hidoasa in acea reflectare in cenusiu:
\"sa aruncam cu tot felul in spaima lor eterna lor
ingandurarea lor
eterna pana se aude buf in tot bucurestiul\"
E nedrept, se simte indurarea, neindurarea de fapt, fiindca \"lumea tace\", oamenii cad, prabusire interioara dificil de oprit, pare a fi la nesfirsit. Si nu doar fiindca e toamna, parca s-ar scrie aici despre o toamna a omenirii.
Discurs folosofic, autoreflexiv, profund, afectele perceptibile pina in fiecare tensiune corporala, lumea-eu - oglinzi intersanjabile, secunda de secunda.
Dar valoarea acestui poem, cred eu, este accentuata de prima strofa, pe care o consider de colectie:

eram in autobuz si ma gandeam la faza aia cu spartul pasarilor
adica ceva in genul ca ar trebui sa urcam sus de tot
cam acolo unde se afla gura lui Dumnezeu

Felicitări, Adina, nu oricui îi stă la îndemână să scrie poetic despre stări greu de gândit, de psihizat, de elaborat, îndeosebi în timpurile acestea.

Ela

Tu, bărbat alb, eu nu pot cuceri India, pot doar să mă închipui preumblând după un elixir al frumuseții interioare, pe sub unduiri luminoase, un alt curcubeu așteaptă acolo.

\"apoi lăsam să curgă
acea lumină tremurătoare
ce știe hrăni amorul propriu amestecat
cu rămășițele caselor și te
strigam acoperit de zidul estic legând
una din depărtări la
marginea patului meu din lemn de teck
conștient de propria agonie\"

Și caut încă în mine, nu doar în afara mea, Shangri-La, cu o simplă deschidere a mâinilor, ce știu să apese în mijlocul frunții. De-acolo uneori izvorăsc înfiripate cuvintele.

Ela

Felicit acest filigran de spirit care a purtat agonia.ro dincolo de virtual, spre evenimente în cetăți de cultură și mulțumesc Marlenei pentru că este întotdeauna un reprezentat fidel și neobosit al literaturii de valoare.
Aceste cuvinte sunt esențiale:
\"Agonia\" este cunoscută și în lumea poeților profesioniști, am profitat de ocazie ca să fac propagandă site-ului, cu speranța că măcar unii din cei cu care am vorbit vor citi sau vor participa.

Agonia cuprinde oameni al căror talent este de netăgăduit. Despre ei se va scrie peste ani, aici și în alte țări.

Ela

Mulțumesc, pri(m)vesc amendamentele, ai dreptate la finalul cu rima involuntară, voi încerca să am mai multă grijă la alte poezii, se pare că rimele vin încă ușor în gândul meu chiar și când nu o doresc. Da, și acel \"direct pe...\" îmi dau seama acum că nu sună fain, o să-l modific când voi avea timp. Însă aș dori să îți spun că o baladă se poate cânta și în surdină, și în șoaptă. O să poți auzi, cândva, prin Iași. :)

Ape line, ape sălbatice suntem, fiecare purtând pietrele lui, uneori sunt mici si strălucitoare, alteori sunt bolovani nemișcați, adesea le mai lăsăm pe un mal, dar mâine se prăvale altele, și tot așa, oriucm firul se rupe de cel puțin nouă ori, iar apa curge mai departe, într-un viitor al altui ceas, alb sau negru, fiindcă așa este scris dincolo de cercul vag auriu.
Mulțumesc, tălmaciule, tare bine îmi este când cineva poate vedea atât de limpede. Apă clară, tu.

Ela

Frumos pentru trecerea peste timpuri a iubirilor, pentru culorile pimăvăratice și aerul pur pe care îl lasă poemul tău în urmă.
Îmi place îmbinarea între dorința de iubire și pierderea ei, rostită discret, fără lamentație:

\"sărut de nor îți mângaie petale
și te înflorește
în târgul inimilor pierdute\"

Văd unele fisuri și aș dori să ți le las în lucru mai departe:
- \"și le legai brățară durerilor\": le-le(gai), poate ar mai bine \"le prindeai\" sau altceva, alegi tu
- \"pe lama rece a despărțirilor de trup\", aș fi ales altă metaforă în loc de \"lama rece\", fiindcă despărțirea de trup nu este neapărată ca o lamă. Poate ar merge \"pe firul rece\"?
- \"încă mai băteai când te-am probat\", haină vie, încă pulsând atunci când te reîntrupezi, e faină ideea. Aș fi exprimat-o mai sugestiv, acel \"mai băteai\", cu trimitere la inimă, evident, alături de \"când te-am probat\" îngreunează, mai ales că toată atmosfera creată de tine este destul de respirabilă. Aș propune \"încă tresăreai când te-am îmbrăcat\", \"încă mai pulsai când te-am încercat\" etc.
Finalul m-a surprins, nu știu de ce mă așteptam la altceva, iar ultimul vers taie brusc totul, da, ca o lamă rece.
Aici deja ponderea mortiferului este de netăgăduit.
Pentru mine, strofa a doua rămâne cea aleasă.

Ela