cuvinte la Eliad

Neatza lume!... Iată-mă acasă după o seara cum n-a mai fost până acum de când trec eu pe la voi pe la Eliad. Plec îmbărbătându-mă spre Eliad, spunându-mi… „Azi o sa fie altfel, daca nu… FAC SCANDAL!” La șase trecute de după seară plec de acasă cu speranțe mari. Iau veșnicul autobuz 385 la fel de aglomerat ca întotdeauna până la fostul Tribunal, unde de altfel aproape că se golește... iau autobuzul cesta către Unirii. Pe la șăpti fără ceva ajung cu mare plin de nerăbdare la mult vestita incintă a Eliadului. Pustiu! Da’ pustiu măi fraților! În afară de dulcea de Ama, care fusese și săptămâna trecută și se trezise singură prin lumea vedetelor, nimeni… Fluiera vântul prin sală… Am zis… „No… apăi e prea devreme. Mai așteptăm.” Salutări… povestiri… Belgia… Apare Alexandra Mihalcea, urmată de Sorin Despot și Cosmin Dragomir. Minune! Începem să ne înmulțim. Mai trece un pic și apar și mai marii site-ului, noi ne mirăm căci aflaserăm de la chelnerii Eliadului că cică echipa agonică face o pauză… că nu mai vin. Uite așa, din discuție în discuție apare si Gabriel Pușcă. Mai stăm o vreme amețind cu aerul cu glasul nostru de grup, căci pe scenă microfoanele se dădeau dispărute, până ce Lupișor al nostru sare de colo cu o idee pavată cu beton. Fraților! zice el… Hai la o băută! Nici că nu a fost ceva care să ne ungă mai bine la suflet. Ne ridicăm tus’ grup și spunem bună seara lui Pan, Ioanei și lui Marius Șolea care au rămas în urmă, și ne începem călătoria prin coclauri cu miros de benzină, iar apoi parfum de oraș vechi. O pescuim pe Adina Batîr de pe drum, și, după cum spunea Lupișor, înainte mergătorul nostru… plecăm în căutare de o bodegă în care să bem și să revărsăm din nou cea mai cumplită poezie pe care am văzut-o de la facerea Lumii încoace. După ce încercăm bodegile mari, precum Hanul cu Tei sau Club A, unde concluzia generală a fost „E prea scumpă berea!”, Lupișor salvează iar situația! „Fraților! Veniți aici!”, sau… mai pe scurt… „Hai!”. Un rând de bere se așterne pe două mese și beutul începe cu poezie în aromă de zgomot. Eh… și voi acum… chiar credeți că am mai stat de poezie? Discuții filosofice despre beții din trecut, relații de scurtă durată, site-uri și înscrieri pe site-uri… Ne-am făcut curaj și am strigat chiar și câteva poezii! Ce mai! O atmosferă demnă de agonici. Am stat până a venit barmanul să ne spună că trebuie să închidă barul. Iar Lupișor îl întreba pe barman dacă trebuie să mai comande un rând. Concluzia? Poezia se coace mai bine lângă o sticlă plină. Cu inspirație (hâc) nu cu altceva… Notă (de sub): Nici un agonic nu a plecat acasă pe mai mult de două cărări…