rime

D: vorbește-mi copile în rime de foc și stinge cuvinte cu roua din plete pe vârfuri să-mi umbli printre fulgii din joc zăpada s-o vânturi cu dulce suflare I: cânta-voi zilei de mâine cu graiul celei de azi ca un scriitor cerșind o pâine pe întunecatele străzi ah, de-ar fi noaptea zi și umbrele luminii nevăzute văzând atâta viață-ar știi în plânset să se facă dispărute D: tăcerea-ți e-un dar pe aste pământuri stejarii ne cheăma-ntru ei eterne... un scâncet durere dospitele ramuri tăcerea-ți e-un dar pădurii alene... I: atunci voi tace drag poet sperând ca viersu-mi va aprinde noi cărari D: dar cântă-mi serenă soprană sirenă... sufocă-mi gândurile - mintea cu-a ta cântare din nori pe supt ape ci cânta-mi s-audă și zeii cei morți! I: vai orfeu marea-ți greseală de a-i numi pe veșinici morți uita-voi asftel ruga-ți iar tu bătran vei zace la-ale lor porți D: îmi spui de timp... dar timpul sunt eu... ce valuri mă rod... ce vânturi mă zbat... nimic n-a rămas nimic a rămas atemporal blestemat... I: pedeapsa e dulce pentru-acel ce-o privește iar timpul prietene, niciodată nu zăbovește mai mult decât fragila uitare s-abată mai mult decât corabia de val uitată D: timpul... e-o pană zburlită în ploi de explozii celestul nu l-a cunoscut decât născut printre oameni... nu știu ce e timpul... nu-mi trebuie timpul! I: timpul te scrie în carne și oase tot timpul viața încet ți-o coase de timp te naști și de timp mori nu fi nerecunoscător om născut în zori de viață mâine moartă D: cuprinde o clipă și da-i eternu-l venin... cuprinde o clipă în gheața unei minți dă-i formă, dă-i gust... dă-i iz de-amintiri... dă-i abur de viață... ci fă-o să-nfrunte-al morții greu chin! I: sub ape clipa-i lungă se întinde până-n vine simte viața ce se scurge fără timp fără de tine simte puterea tăcerii ce se sfâșie din noi azi un cuvânt mâine doar zorii D: visul meu... sa ridic o lume blestemul meu... s-o dărâm nu e timp - timpul răpune... în lumea mea, n-am să-l zămislesc I: un vis e o creație nopții iar puterea zace-n zi cum poți tu dărâma-n lumină tot ce în noapte ai zidit? D: am zăbovit prin secole absurd prin stele căutam să cresc... o lume cade cu un gând! o simplă buchie pe-un pergament de sticlă I: lumi noi lumi vechi p-un rând se scriu tot cea fost viu acu-i pustiu cine ești tu de-ndrăznești a privi? lasă lumea așa, nu iscodi! D: cine sunt? bufonul pierdut pe căi aurite într-un inel numit existență i-am dăruit cel timp de-mi vorbești iar acum iscoade-s departe degeaba le chem... I: ce bufon, drag Orfeu? bufon e nebunu\' cel din palat prețuit doar din snobism nebunul însă cel vreau eu e cel singur dumnezeu doar pentru el D: oare nebunul ce-ți povestesc putere mai decât dumnezeu i-a fost dat? I: nebunul își dă putere cât gândește când zeu ori muritor se crede pasăre ori damnat șarpe nebunul meu cu cifra șapte gravată-n frunte semn de rău D: în stelele mele scris dumnezeu... bufon alături în lumile mele scris bufonul... zeul alături... decât dumnezeu bufon zămislit nebuniei ce-o spui... e un dar I: darul de preț muritor nu vede doar cel zămislit din veacuri apuse știe a simți ciudat felul, cum timpul își cerne asupra oricărui dar pecetea de-a muri D: când lumile mor înainte-a murit înalta-existență... și îngerii mor dumnezeu... decât dumnezeu, mai bine bufon în lumea inel e el dumnezeu! și-si poartă povara de foc