Poezie
Cu silueta unui bărbat alb
1 min lectură·
Mediu
din când în când îți deschideai ochii
ordonând într-un filigran sonor
fraze abia schițate rupeam cu grijă
ciornele apoi lăsam să curgă
acea lumină tremurătoare
ce știe hrăni amorul propriu amestecat
cu rămășițele caselor și te
strigam acoperit de zidul estic legând
una din depărtări la
marginea patului meu din lemn de teck
conștient de propria agonie
uneori te înșelam ghemuit în gesturi
de protecție
strângându-mi în brațe copiii
spunându-ți că e o prostie să stai așa decoltată
am putea să facem o pasiență înainte
ca apa să acopere totul devreme
șopteai
cum nimeni
n-o să cucerească astăzi india
cu simpla apăsare a mâinilor
063.785
0
