Sub un cuvânt

izolați, le mai rămâneau doar elefanții. din loc în loc îndoielnice adăposturi și adâncimi neînțelese. lepădau hainele, hipnotizați de propriile pierderi. femeia tulbura, nevoită să privească în sus. își ascundea un trup în mâinile lui, ca să n-o ia de la început. o fulgerare de aripi peste mijlocul slab al nopții, ca o vâslă din stropii minusculi ai simțurilor imperfecte. și mâinile ei albe se îngălbeneau, iar apa îi crăpa unghiile. oarecum pieziș, cum un crab ascunzându-și sub piatră ambițiile mărunte. crezuse întotdeauna într-o răscumpărare, ce lasă dâre în stratul gros de pudră mai târziu. o singură plecare de păsări și tot ar fi rămas pustiuri destule. umerii lui prea mari îi acopereau surâsul, interior. purta în căușul palmei o statuetă din marmură de napoli, lângă linia delirului. ar fi preferat s-o îmbrace într-o rochie de seară și ea să poată renunța la tot pentru o fugă impudică, printre degetele unui contur insignifiant. nici măcar soția unui misionar