mistral de novembre

mistralul bate-n prin franța, parcă. scriu și franțujii poezii?

oho, și încă ce poezii, mai ales în ultimii ani. dar mai știi și tu, oricum. mulțam de semn.

Ela

Un poem închis, în care se mișcă izolate lumini stranii, între granițele unei respirații reci, sacadate. Numai mările tale sunt rotunde și zemoase ca merele de toamnă, mușcate de păsări înalte, prinse în piepturi ca niște broșe.

intradevar \"...e nefiresc simțul acestei lumi imperfecte...\" dar ceva imi spune ca moartea poate umbla trufasa prin lanul de oameni numai daca oamenii vor, mai degraba viata este cea care cu trufie isi aroga de prea multe ori puteri pe care numai o minte bolnava le poate crea...
Imi place insa foarte mult a doaua strofa
\"...logodită cu nefiindul îmi duc și eu palmele în cruce
să pot crea o distanță îndeajuns de vizibilă
între marea vie și marea nevie din lumen... \" (lumen?)
Imi creaza un deja-vu simptomatic...Mediterana...mie nu mi-a placut iarna cand intradevar mistralul isi face de cap uneori ravasind plajele care au cel mai fin nisip de pe coasta...Poate de aceea nu vreau sa inchid ochii atunci cand citesc versurile Asta nu inseamna ca nu fac asa cum obisnuiesc de fiecare data...declam versurile pentru a putea sa le comentez...daca le comentez inseamna ca SUNT...vorba lui Nichi...
Te sarut draga mea...

Nu cred că suntem obligați prin geografie să ocolim anumite fenomene (numai pentru că nu se întâmplă lângă noi în mod obiectiv - de când e poezia ceva obiectiv?).

Moartea este reversul “acestei lumi imperfecte” și și-a scrijelit efigia macabră pe fizionomia oamenilor.
“Logodită cu nefiindul”, îți creezi prin poezii distanțe dintre neființă și ființare parcurse cu pași poetici sub adierea mistralului.
Mistralul bate pentru a spulbera sfârșiturile și pentru a înlocui “impresia de viață” artificială , ca “un păun cu ochii închiși”, cu ochii deschiși și limpezi ai realității.
Felicitări ! Ca de obicei, poezie la superlativ.

e nefiresc de ce-ți scriu(?) ție celui care mă liniștește eu un om cu două urme
că simțul acestei lumi imperfecte a ajuns o zăpadă și-un soare
și fiecare își poartă moartea la vedere pus într-o disperare de fluture albastru

gândurile noastre au același înțeles îndepărtat justiții prăbușindu-se-n diamantele-clepsidre
ca o moarte rescrisă într-un val de ocean adunându-se la malul spart
ce umblă trufaș prin lanul de oameni adormindu-i cu sunetele neîntoarse

logodit cu nefiindul sunt doar un cuvânt nevăzut rostindu-se-n distanța dintre aripă și pasăre
îmi aduc și eu palmele în cruce să pot crea o distanță îndeajuns de vizibilă
o dimensiune rănită transformată-n continent între marea vie și marea nevie din lumen

de ce-ți scriu(?) ție celui mai bun început celui mai bun sfârșit
un păun cu ochii închiși este impresia asta de viață
cu spatele lipit de umbre într-o statuie la capătul visului rotind transparent sfârșiturile
spre alt pământ

și atunci
de ce mai bate mistralul?

*****

cu respect, blueboy

\"moartea ce umblă trufașă prin lanul de oameni\"

Aha! Semnele alea ciudate din lanuri se pare că de Ea sunt făcute. Hmm, să nu mai vorbim de răpiri, tot Ea e, am martori. :)

\"un păun cu ochii închiși este impresia asta de viață\"

Multă lumină mai vede păunul ăsta, dacă are ochi până și în coadă. Vede și cu ei închiși, că lumina din creștet se vede oricum, ochi să ai.

\"și atunci
de ce mai bate mistralul?\"

Poate că apa are nevoie de vânt, pentru consolidarea transparenței, așa cum trupul are nevoie de suflet,\"rotind (sau rodind) transparent\" în el viața.

În rest, cine știe...

Poate mai scrii și în pagina de limba franceză, citesc cu plăcere și acolo, atât cât mă pricep. :)

Noroc bun.
MA

\"logodita cu nefiindul imi duc palmele in cruce\"....\"spre un alt pamant\"....unde bate mistralul. te-am citi cu drag si mi-am adus aminte de Provence si de mistral. cu simpatie, bia

\"să pot crea o distanță îndeajuns de vizibilă
între marea vie și marea nevie din lumen \"

parca ai vrea sa te asezi undeva la rascruce, undeva in indiferenta, sa poti privi si mai bine schimbarile acestei lumi, pe care numai moartea le mai aduce.

mistralul inca mai bate pentru ca el aduce moartea.

Emilia, pentru cum ai văzut lumile stranii și ai respirat în acordaj cu mine; Cătălin, pentru că vezi doar viața trufașă, e bine, uneori moartea rămâne în lumen nevăzută; Adela, așa este, în scriitură ne alegem fiecare spațiul, timpul, fenomenele (interioare sau exterioare), oamenii (reali sau imaginari), \"geografia\", mulțumesc pentru înțelegerea ta; Cornel, mulțumesc, am descoperit și în pagina ta această îmbinare de lăuntruri, de lumi din mine, lumi din tine, poetică împletitură, ce bine este să porți un dialog astfel, nevăzut; Ioan, tu ai mers pe spirala desfășurată a culorilor \"păunului\", simțind cum dincolo de ce poartă oamenii al vedere este o continuitate a Ființării, mulțumesc; Cristina, mistralul este vântul \"meu\", întotdeauna m-am \"văzut\" în alt loc decât cel pe care pășesc, mulțumesc pentru că mă însoțești, indiferent de \"provence\"; Mădălin, da, intuiția ta e fină, mă plasez sau mă descopăr deseori la răscruce, într-un \"entre-deux\" temporal/spațial sau între lumi, mă bucură că ai văzut schimbările pe care le aduce mistralul.

Ela

ton poemului mă face să mă înclin, eu, un spic din acest lan imens, cu galben pe oase.dacă aș fi păun, aș fi nemuritor.
numai bine

Totul decurge din orice posibilitate, ordinea e sufleteasca.
*să pot crea o distanță îndeajuns de vizibilă
între marea vie și marea nevie din lumen *
Idealul e a comanda inconstientului directia pentru potentialul sau, fortelor ascunse constientului.

de-as putea sa aleg
mi-as dori sa fii fericita
(chiar nemaiscriind...)

Ștefan, poate ești păun, urmează-ți galbe-auriul și afla-vei.

Cornelia, idealul este doar una din iluziile noastre, ne îmbătăm din el pentru a nu putea internaliza realitatea. Mai bine să ieșim un pic spre real. Uneori realul e mai \"ideal\" (permite-mi forțarea) decât idealul. Oare ce e iluzoriul de fapt? Mulțam.

Ioana, scriind-nescriind, fericirea se trăiește oricum. Atunci când există, măcar atunci.

Ela

M-am tot gandit la o definitie a iluzoriului, prin prisma mea, ajungand sa percep ca o reprezentare a tot ceea ce nu e posibil nu acum chiar de acum crezi ca e, ci candva. Imi dau seama ca se produce confuzia datorita inconstientului, sigur pe fortele sale, datorita istoriei sale creatoare. Imi dau seama ca de aceea constientul a fost proiectat ca o unealta de masurare a spatiului in care inconstientul functioneaza, astfel incat sa nu mai confunde starea sa primordiala cu cea actuala. Trebuiesc dezvoltate ratiunea si simturile.