dead souls

ce ciudat și eu am perceput spiritul moarții probând trupuri în ultimile lor clipe, ca și cum ar fi cules calitățile în el însuși, și paralel cu mintea omului le-a folosit, încercând să le transforme în moștenire.

Mulțumesc. M-am hotărât greu să las acest text aici, tocmai fiindcă știu ce înseamnă tot ceea ce am scris. Mulțumesc pt rezonanță.

Ela

Poemul acesta trimite la o certitudine, aceea a morții și a sălășluirii sale printre și în oameni.
Moartea este ipostaziată aici în forma concretă a omului, cu toate că ea își mai păstrează alura mistică, a colectorului de suflete.
Interesant este mesajul acestui poem, redat în culorile sumbre ale trecerii Dincolo (depinde de om în care Dincolo ajunge): moartea este mereu prezentă în noi, în trupul și în sufletul nostru. Trecerea în neființă și contactul timid cu o nouă lume se realizează atunci când moartea ne părăsește. Conceptul este deopotrivă de mare interes și bulversator. Adică, noi suntem moartea? Nu, categoric nu. Omul este aceeași ființă liberă, cu drepturi depline.
Ceea ce cred că Ela Victoria Luca încearcă să transmită (și, de altfel, reușește) este imaginea morții ca proiecție a sufletului: desprinderea sufletului de trup înseamnă moarte, deci sufletul este atât potențator de viață concretă, cât și mistuitor al acesteia. Iar titlul, \"dead souls\" (un paradox de altfel) sprijină ideea expusă anterior.

Da, moartea din noi, din ceea ce suntem, materie, suflet, spirit. Moartea dinlăuntru, dată nouă odată cu nașterea. Certitudinea dincolo de orice (in)certitudine. Colecționara de oameni, de orice e viu. Care singură se îngroapă pe sine, căci nu mai e nimeni să o plângă. Mulțam, Alex. :)

Ela

Trecerea în neființă...

Moartea e doar neființa din noi, suntem ființă și neființă, fiecare o susține pe cealaltă. Atunci trecerea ce este?
Un fel de inversare a polilor?

șirag de perle, legate prin ce?