Caleidoscopul celor douăsprezece poeme în dar

apariția 1

îți rotești safirul iertare
așterni o palmă peste privirea stângă
fără îngerii întunericului
rămâne-ți izvorul



apariția 2

Dumnezeu îți creează în treizeci și trei de oglinzi
alt chip de femeie
amintește-l în palme
necuprins



apariția 3

când paginile tale se fac arderi absorbindu-ți lent aerul
chemi mistralul în răcoarea uitării
așternerea ta între a-ți fi și a nu-ți fi
apleacă scrierea înspre oceanul luminii
fără țărm interzis



apariția 4

poemul acesta se scrie atât cât poate fi citit
am îndoit două destine la capătul fără rime
poezia nu se poate îndoi de tine
decât în trei



apariția 5

nu mai iubi
dezleagă-ți sălbatică nodul castaniu eșarfa turcoise e doar o fundă răsucită peste cutia inimii
împachetezi un cadou oarecare celui ce colindă ștrengărește
fără destinație peste gleznele tale ascunse



apariția 6

scara cerului urcă haotic spre tărâmul fără de umbre
oamenii sunt uneori invers au tălpile fără pământ și nici pași
tu îmi spui că poate nici ei nu sunt născuți pentru moarte
eu cred că doar umbrele oamenilor pleacă
într-un fel rostogolim dureros aceeași placentă născătoare
tu mai spre vară creând eu mai spre toamnă fiind



apariția 7

te încearcă un reflux al simțurilor învolburate de-o-ntruchipare
iubirea o cauți fără graba trenului pierdut pe urmele bărbatului
așteaptă-l în dumbrava dintre pădurile căzute-n veștejire
va veni o dată pentru tine o dată pentru ce nu ai fost
și de fiecare dată pentru o altă apartenență a ta



apariția 8

eu nu știu îndrăgi altfel decât cu tandrețea degetelor modelând argila
mângâind umerii îmbrăcând copii ori poate doar lăsând la-ntâmplare încă o poezie
uneori fără să urmez o altă cale-ntoarsă decât a sufletului ascult pe-nserat înțelepciune



apariția 9

nu mai doreai decât fluidul zilelor prin care să treci fără o mână întinsă spre mângâiere
ploaia numai pe tine te ascultă când îți ridici umbrele crescând în jurul norilor



apariția 10

ți-aș fi spus că un timp mâinile îmi sunt legate chipul mi-e ars inima căzută
aș fi plecat fără nici o urmă de întristare apoi ca dintr-o mărturisire spre icoanele albe




apariția 11

primă fiind vara între litere cerți soarele înfuriată pe razele despletite anapoda
nu se mai piaptănă și el măcar peste alte cochete numite planete
și arunci peria copacilor mai spre mijlocul pământului să se mai nască o mare
o răcoare ușor acrișoară ca un coktail cu frunze de mentă la masa ondinelor



apariția 12

tăcere poemele tale au învățat mersul pe jos al îngerilor
eu îți las numai cetatea sau începutul luminilor





Foto: Flori violet, Giverny