Doru Mihail

Ascunde-mă, iubito, ntr-o rimă decadentă Și lasă-mă fierbinte să te sărut cu foc. Aşterne-mi pătlăgele prin vodcă şi absentă Ia-ţi de sub sân şi drege-o c-un strop de busuioc. Apoi, citește-mi

„atențiune poem!” – zic „aveam o iubită — și ziceam că n-o merit acum n-o mai am deci s-a rezolvat” muzica mă împungea în tâmple ca o andrea și-n pauzele de ob-la-di ob-la-da cineva a

îți doreai lucruri clare, nu? să nu mai sângereze pachetul de unt când îl desfaci, grăbit, cu mâna murdară de cafea și să nu mai trebuiască să explici de ce ai zâmbit când ai greșit drumul ai

Roșu. Calc frâna brusc şi-njur; să-mi bag picioarele în traficul ăsta de căcat! Îmi înfig unghiile în volan și scrâșnesc din dinți încă un minut din viața mea care se iroseşte ; mă uit pe geam –

dacă ar fi să compun un cântecel, ar suna cam aşa: m-ai contrazis politicos şi-am suspinat (nu sunt din fire ofticos sau rafinat). nici trupul nu mi-e de silfidă delicat încât să mă cutremur

tată, te anunț oficial — m-am hotărât decizia e irevocabilă și mi-o asum cu toate consecințele (inclusiv alea despre care n-am întrebat că păreau complicate) azi nu fac teme nu e lene e

Mi se pare masiv și plin de potență (stilistic vorbind, chiar impetuos); te provoc prin urmare să nu-mi sufli-n ceafă când m-apuc să disec doct (și la târnăcop) pasajele grele și

Ascuţind, ascuţind, ascuţind şuriul pe os Pân’ la plăsele plictisul Dansându-te-n sus şi în jos Rumegând, rumegând, rumegând orzoaica uscată Mânzeşte a râs, încreţească-ţi-se fleanca

Haide, iubito, mai spune-mi tâmpenii arată că ştii să-nţelegi un surâs, arată-mi, de fapt, ce vrei tu boulenii vor trece oricum şi vor face muu-muuu. Eu te-oi ascunde-ntr-o rimă săracă – e ce

Trenul personal plecat din București pe la șase dimineața a ajuns, cum era de așteptat, în Bușteni pe la nouă și ceva – timp berechet să-ți treci în revistă păcatele, speranțele deșarte și toate

Nu știu de ce mă urc. N-am treabă la Obor; nu mă așteaptă nimeni, nu mă caută nimeni. Dar dac-aș mai fi stat măcar o oră în garsoniera galbenă de fum și singurătate adunată în straturi, ca jegul

Afară-i ger, cer desfrunzit, – Nu fi tâmpit! – Mă rog; va fi. Acum anticipam (convențional e modul meu de-a fi sentimental pe ger, iubito, lasă-mă un pic să îți explic) Nu trebuie decât să

hârș așa făcea sertarul ăla când îl deschideai pentru lucruri care nu-ți mai plăceau nici nu mai știu dacă era neapărat vorba de șosete oricum, scoteai totul dar păstrai ambalajele ai zis că

alfabetul începe cu litera a de la abandon, de la așteptare, de la absurd. de fapt, uite ce vreau să-ți spun: alfabetul ăsta — sau cum îți place ție să-l numești, limbajul nostru de

Din șanțul canelurii frezată peste cap, cu rugi de vaselină și cu unsoare-n șlap, eu, ax interior prin fluxul virtual, visam cuplări de taină, nu stres reacţional. Acolo, în ansamblu, cu rol

Turația e lentă. Picioarele livratorului, ca pistoanele moi, pompează aerul aspru al dimineţii. (Bicicletei nu cred să i se fi rupt o pedală — dar geanta tresaltă oricum) -din fericire- În

contactul vizual s-a produs în vestiare fără preliminarii intrare directă în joc se trece la încălzire el propune scheme de posesie ea cere testarea suprafeței de joc după verificări

am stins veioza singur. mi-am pus și pijamaua fără să-mi zică nimeni. tedy e aici. are o ureche cam ruptă, dar nu se vede pe întuneric. mama m-a pupat pe frunte. a zis „noapte bună,