Şeherezadei care se plictisea

Un poem autoironic și tandru, cu un ton colocvial plin de farmec. Surprinde sinceritatea vulnerabilă a eului liric și joacă inteligent cu ritmul și pauzele. Finalul „atât s-a putut” e memorabil prin simplitate. Un text autentic, viu, care cucerește prin umor și autoironie

Într-o lume plină de „bouleni” și „vorbe mari”, rămâne salvatoare acea comunicare mică, privată, complicată („alambicat”), dar autentică dintre doi oameni.

...și pentru că e dimineață, tac (dar mă gândesc deja la o replică pentru Aladin :) )

E un test cinic, ironic, minimalist, uscat, asumat, alb-negru. Nu epatează,nu cerşeşte, însă e sensibil. E o ceapă - unii dau jos mai multe straturi. Alţii, mai puţine. Unii spală ceapa, alţii doar taie cotorul şi-o pun direct în castron.
E un text care spune o poveste eliptică şi plină de luciditate - un arbitru care e la centrul propriului său joc. Mie îmi place acest tip de texte asumate - precis şi cumva non-maleabil (n-am găsit termenul exact).