Diana Rizoiu

Nu îți dori să ai fericirea pe care ți se pare că o au cei din jurul tău pentru că ei doar profită la maxim de ceea ce este lângă ei. Fericirea este, te așteaptă, nu este termenul acela la care

Viața va fi tot timpul stația la care trenul nu oprește. Moartea va rămâne același conductor orb, care nu cunoaște drumul. Uite așa ajungem în iad, când fericirea și speranța a fost tot am încercat

Îți culeg de pe jos Chipul aruncat de timp. Îți sărut privirea Tatuată cu indiferență. Încerc să-ți ascund defectele Sub mantia calităților. Îți dau ție viața Și iau eu moartea Cu regret,

Îți privesc împietrită Chipul uns cu ceară Ce se topește sub căldura Inimii mele... de piatră.... Te privesc cum te scurgi Sub un ropot de durere Ce se împletește cu zgomotul Surdei

Vreau să mor cu gândul de NOI Vreau să ard clipa, să rămână fumul Să formeze un indescifrabil NOI. Vreau să uit să respir, să visez Vreau doar să strig NOI Pierzându-ne în definiția

Tu nu-ți amintești de mine Dar eu încă te mai știu. Dorm și încă sunt trează... și încerc Mi-e atât de greu... să nu mă gândesc la tine... Dar oare poate cineva să decidă la ce să viseze? Și

Mi-ai furat inocența Și ai ascuns-o la spatele tău. Vrei să ne jucăm? Dă-mi iubirea să ți-o ascund și eu, Să o pun sub perna care miroase a tine, Să o păstrez în locul inocenței mele. Aștept să

Poți să visezi, să fii fericit, Dar trebuie să-ți asumi Singurul risc existent: Să te trezești...

M-am trezit de dimineață Cu un zâmbet ce nu-l voi putea uita. Nu te-am visat ... M-am sculat plină de viață. Am luat o cutie prăfuită și uitată de timp, Am pus în ea lacrimile și durerea. Am

Aleargă-mă și prinde-mă! Iubește-mă și simte-mă! Alunecă încet spre moarte Fără vreo dorință aparte Și du-te pân’ la cer Jură-mi iubire atât de sincer Încât iubirea să mă-mbrățișeze Și pân’ la

Privesc prin gaura cheii Forma visului neîmplinit. Adorm pe preșul unei uși Ce duce spre necunoscut Îmi fac bagajul plin de speranțe Și mă așez pentru a adormi Lângă o ușă străină ... Pentru

Ce-ar fi să schițezi un zâmbet atunci când plângi? Hai ... se poate ... așa! Bravo! Ai văzut? Trebuie doar să vrei. Știți care e paradoxul? Că atunci când zâmbești îți dai seama că suferința ta e cât

Uneori, noaptea ... simt cum moartea mă îmbrățișează. Văd umbre și aud râsete înfundate. Se așează lângă mine cu ochii sclipind Mă ia de mâna și mă privește, mă strânge prea tare Încearcă să mă

Să nu pierzi clipa pentru nemurire, Să n-arunci luna în groapa răsăritului, Să nu stâlcești coroana de nimic a infinitului, Să nu plângi crucea mormântului plin de iubire. Caută picătura de apă

Ca un ac ce ține ața Așa țin iubirea Timpul a ros ața și iubirea a căzut În caseta cu ace Și s-a înțepat, sângerează ... Nasturii se cufundă în sânge Dar reușesc să plutească Pe sângele unei

Cere-mi doar un cuțit Și înjunghie dragostea. Cere-mi doar o sabie Și taie capul durerii. Ia tu singur paloșul Și ucide ultimul dram de speranță. Calcă-mă-n picioare Și ridică-mă în

Ca o mână ce-și ține sufletul Între două degete Gata să-l scape. Așa te țin în suflet Și mi-e teamă să nu te scap Așa cum soarele Poate oricând să scape o rază Să ne ardă ... Vreau să te țin

Și tot aici sunt, da ... Tot ție îți scriu Și mă întreb când se va termina tot Vreau să te aud ... Sunt doar amintiri Ce mă invită la un ceai ... Într-o camera cu morți ... nu ești Mi-e dor de

M-am gândit că nu ma interesează Dacă nu mă vrei ... Voi sta lângă tine și, da, te voi iubi Cu toată ființa mea Nu ai cum să mă oprești Voi sta acolo unde nimeni nu mă aude Voi fi eu cea care

Fericirea e un suvenir Luat din locurile pe care doar le vizităm. Fericirea e mâncarea Care se termină prea repede Și e prea scumpă. Fericirea există, e atunci, e acum, va fi ... Lipsește

Lasă-mă să plutesc deasupra evenimentelor Deja nu le mai țin numărul ... Toate sunt la fel ... Toți fac același lucru și se bat cap în cap. Unde sunt și ce spun se întâmplă oriunde. Încearcă

Trăiesc într-o lume Unde totul e alb sau negru, niciodată gri. Plină de reguli stupide ... Dar eu am uneori prostul obicei De a încălca orice regulă. Mi se spune să nu visez, Dar eu adorm și

Se lasă o liniște deplină Și uruitul trăsurilor se aude asurzitor Întind mâna către frunte Și observ că e fierbinte ... Mă sprijin amețită de un gard. Mă uit la ceas și imaginea se