Diana Rizoiu

Străvezie noapte îmi apare Într-un cer al gândului culcat de mult Pe o mână galbenă de atâta bătaie a vieții. Scutur un covor plin de scame negre Și creez o ninsoare de foc al morții. Dulci

Cădeau copaci cu un zgomot rugător Peste o brumă ce se usca pe o frunză roz. Nemișcare... fuga vântului aleargă frunzele Printr-o pădure misterios de tragică. Noapte... lumina albinei

O adiere ușoară a unui vânt De liliac amețit printre crengile unui trandafir, Se îmbată cu petala unui crin prea verde Ce zumzăie neliniștit la urechea unei albine. O frunză albastră de cocos

Furie într-un pahar cu apă Se varsă, mă stropește Mă udă, mă trezește Furtună într-o picătură, Se varsă, nu simt, Se rotește și curge Se pierde, se usucă, Tunetul unui cer senin Mă aruncă în

Nici șaptezeci și opt de cuvinte Nu m-ar face să te urăsc. Nici un tunet nu m-ar face Să nu te mai aud Nici un frig nu m-ar face Să nu te simt... să te ating. Pierdută într-o ceață Te văd...

Întotdeauna va exista întrebarea „De ce?”... de ce eu, de ce el, de ce acum, de ce nu ieri și multe altele. Atrage însă și întrebarea „de ce întreb DE CE?”. „De ce?” înseamnă o situație fără

Arunc o mână de nisip Ale unor amintiri ce mă fac să zbier Spre o casă ce de mult e o ruină Vreau să sparg geamurile Ce de mult nu mai țin de cald Ce de mult au plecat Spre o pădure ce ne ținea

Cauți, cauți un suflet rătăcit Într-o barcă scufundată A unei mări ce rătăcește spre oceane. Cauți un suflet pe care să-l oprești Să te ducă spre cerul de un albastru crud. Sufli într-un ger

Aș vrea să te omor Să-ți omor dorința De a mă ucide. Să-ți sugrum gândurile Să-ți înjunghii respirația Să te simt înecându-te Vreau să mori... Un negru mă întunecă Și vreau sânge O imagine a

Voi arde până îmi vei cumpăra urna Aștept aici, în flăcări, Urlând, disperând pentru neființa ta, Arzând tot pe ce pun mâna. Ating și ard... nu te pot atinge. Voi fi doar o cenușa ce va

Caută dragostea și pune-i o plăcuță, Scrie pe ea „păcăleală” și atârn-o de ușa sper ură. Alungă orice urmă de lacrimă. Și dacă reușești, Dă-mi cutia cu palme ce m-au trezit de atâtea ori, S-o

Am strâns lacrimi într-o urnă a morții Am întrebat groapa dacă le vrea. Am prins moartea de păr Și am târât-o prin noroi. Am aruncat praful amintirilor din urnă Pe un val de aer înmulțit cu

Uneori te ating și simt cum tremuri, Dar e un tremur de amintire. Îți urlă în minte o voce stranie Pe care nu o recunosc, Arunci cu gândurile și plângi amintirile. Mi-e atât de greu să văd

Zici că ai nevoie de dragoste ca să respiri? Îți insuflu aer și începi să tușești. Îți urmăresc cu mâinile Un gând ce intră într-o minte bolnavă De o iubire prea mare. Îți șoptesc că iubirea nu

Adorm uneori zâmbind prostește... Alunec cu gândul pe gheață Spre nemurire. Sper o clipă a unui fulg Să se oprească, să îmi spună, Cum e în cer, căci aștept o nouă viață. Reușesc ușor să trec

M-am hotărât să mai scriu ceva... că nu am mai scris de mult timp... poate timpul nu a fost așa mult, ci doar sentimentul că timpul trece mult prea repede. Dacă însă mă uit atentă în dosar, ultima

Îți sorb ochii de un negru Ce îmi seacă inima. Privirea ta mă cuprinde, mă sufocă... Mâinile tale îmi culeg aerul din jur Iar gândul ce tu îl posezi Mă aruncă în infinit. Îți mângâi plângând

Sub o mantie a zâmbetului de gheață Gândim poate că ploaia chiar există. Ne închidem într-o frunză veștejită Care se rupe prea repede... Ascultăm plânsetul cerului Și uităm de lacrimile

Cu dinții unui soare mult prea suferind Mușc carnea umplută de venin A unei nopți prea crud de rece. Topesc cu ceara unei lumânări arse Iubirea lunii către noapte... O ascult cum îi fredonează

Adună-ți din timp razele Și fii gata să-ți construiești soarele. Pune lumina la presat Și udă razele în fiecare zi pentru a crește. Plantează scara până la cer Și urcă-ți noul soare

Sunt momente în viață când îți este atât de dor de cineva încât ai vrea să îl scoți din vise pentru a-l îmbrățișa... Iubirea, iubirea adevărată pornește de la un punct, de la cineva, dar trebuie

Îți întind ție mâna mea plină de vină Îți dau ție frumosul, ca să elimini urâtul Oricum vieții nu-i poți opri efectele. Privești în jur cu ciudă... Te întrebi unde sunt toți, Arunci cu ură în