Tocmai ați pierdut cinci minute din viață

M-am hotărât să mai scriu ceva... că nu am mai scris de mult timp... poate timpul nu a fost așa mult, ci doar sentimentul că timpul trece mult prea repede. Dacă însă mă uit atentă în dosar, ultima poezie am scris-o acum cinci minute... și totuși nu am scris de mult. M-am așezat pur și simplu aici, în fața paginii de la calculator și am început să scriu... m-am hotărât să scriu despre timp... întotdeauna m-a atras necunoscutul, întotdeauna m-au atras lucrurile cu o infinitate de explicații. Timpul, pentru multă lume e ceva abstract, și totuși ceasul lor din cameră, din buzunar, de pe perete, de la telefon, pierde timpul... abstract, da... ceva fantastic. Ador să găsesc în fiecare lucru ceva care necesită explicație logică, ceva care necesită, dar nu are explicație. Timpul a fost, este și va rămâne un dușman... dintr-un singur motiv, trece prea repede. Fuge pe lângă noi și ne fură clipa. De câte ori nu mi-a furat și mie unele momente.... Timpul e cea mai bogată persoană, are toate momentele fericirii din viața oricărui om. De aceea tristețea e permanentă, pentru că timpul fură fericirea oricărei clipe. Când zâmbești, timpul te vede... Vede orice și doar el îți poate fura comoara... zâmbetul. Ar fi atâtea explicații ale nefericirii... timpul este doar cea mai importantă. Acum am pierdut cinci minute din viața mea pentru a găsi o explicație la timp... dar timpul nu se definește, timpul este.