catalina marincas

în mansardă miroase a whisky pe masă albume cu edvard munch te regăsesc în fiecare pată de pe șevalet în cutiile cu vopsea în pensulele căzute aiurea în mucurile de țigară în ibricul de

în orașul meu străzile sunt mov la fiecare intersecție un baobab din care atârnă semafoare  clădirile sunt îmbrăcate în iederă pe cutiile poștale se cuibăresc ratoni e ca și cum natura ar fi

iarna când toate câmpiile sunt albe lupii sunt mai sălbatici ca niciodată urletele lor despică noaptea în două o jumătate blândă și omenească alta demonică și aspră copacii se sparg în bucăți

mereu mi-a plăcut să mă plimb dimineața pe eroilor când ceața se ridică tremurând ca aburii unei cafele negre pe care o bei în tihnă răsfoind ziarele în cafeneaua preferată chlenerița poartă

Îmi întind brațele pe canapeaua verde Ca o pasăre desenată de copii Cu aripi imense și picioare subțiri Dincolo de geam Copacii se dezbracă de frunze Norii se lipesc de crengile lor Ca o vată

îți desfac coșul pieptului ca să plantez mentă între plămâni așa pielea îți va fi mereu aromată ochii ca piatra de jad iar inima inima va pulsa în ritmul naturii toate apusurile se vor aduna

pe vârf de stâncă întinde aripile pasãrea în cuib.

deasupra mării toți pescărușii în zbor țipete de jale florile de mac se reflectă-n apă o barca în larg dune de nisip ascund sub cearșaful alb scoici colorate nopți fără lună farul din

pe banca de lângă lac stau lungite la soare 3 pisici cu ochi albaștri un fluture le dă târcoale curios ca un licean naiv care citește cărtărescu în nopțile de vară aerul te îmbată cu-n

e exact ca și când apeși pedala de accelerație până jos și-ți simți tâmplele pulsând nebunește ca niște bancuri de pești ce vor la suprafață să scape din adâncurile umede cleioase și reci sus

urlet de lupi între noi pădurea ce duce pe umerii săi o lume mută o altă noapte de august cu frunze ce se încolăcesc în jurul gleznei și mușuroaie de cârtițe mari cât o lună căzută pe pământ

în fiecare noapte de umerii mei se agață stele îmi lasă urme adânci în piele cratere în care se pierd gânduri emoții și cuvinte în fiecare dimineață îmi învelesc omoplații în eșarfe

Lumină de august. Casa bunicilor. Liniștea somnului. O mișcare blândă, abia perceptibilă și copilul se trezește. Întinde brațele parcă pentru a alunga umbrele unei alte lumi. În ochi îi tremură încă

Ghemuită pe o cergă tărănească, o pisicuță lângă o carte de Andrei Pleșu. Pe birou un buchet de flori mov, post-it-uri mâzgâlite în timpul discuțiilor la telefon, agenda verde cu pagini inegale,

mi-am răsucit sufletul ca pe-o eșarfă aurie în jurul gâtului tău acum în miez de iarnă m-am gândit că e mai simplu așa să îți țină de cald să îți alunge dorul călător să te oprească din

la finalul zilei îmi adun cuvintele împrăștiate peste tot prin oraș le iau de la semafor de pe băncile din parcul central din magazinele cu reduceri de 50% le duc de mână ca pe niște copii

trupul meu e o încăpere similară celor din hotelul de gheață de la bâlea lac în holul elegant călătorii dansează tango pe muzica lui carlos gardel șoaptele se transformă instant în

pe masa din bucătărie 4 bucăți de rodii aleg cuțitul cel mai subțire abia atingându-le coaja scrijelesc litere, cuvinte și semne de punctuație un alt mod de a întocmi scrisori; desfac bobițe

a fost o zi fierbinte azi m-am plimbat în sandale cu ochii la acoperișuri mi-am amintit de Cora și anii 2000 când obișnuiam să ne cățărăm pe scările de incediu până la ultimul etaj să ne

ghemuită pe cerga țărănească o pisicuță lângă o carte de andrei pleșu e scena care îmi deschide serile în apartamentul de la etajul 9 pe birou un buchet de flori mov post-it-urile mâzgâlite

inima mea e o firmă agățată deasupra unui bar în cartierul studențesc ferestrele au formă de triunghi isoscel ușa e vopsită în dungi scaunele sunt sculptate de meșteri populari lângă pereți

s-a rupt o bucată de cer a lovit azi dimineață clădirile de pe strada universității craterul imens a înghițit mașini, autobuze, taxiuri și bicicliști poliția locală a izolat zona reporterii

noaptea seamănă uneori cu o femeie îndrăgostită ce cântă la pian se plimbă desculță prin centrul vechi poartă rochii lungi din in câte-o floare de nufăr la încheieturile mâinilor și curele de

orașul s-a acoperit peste noapte de flori în stațiile de autobuz se citește murakami la metrou vagoanele se transformă-n dragoni oamenii circulă liberi dintr-o lume într-alta își aleg istoria