intimitate
în mansardă miroase a whisky pe masă albume cu edvard munch te regăsesc în fiecare pată de pe șevalet în cutiile cu vopsea în pensulele căzute aiurea în mucurile de țigară în ibricul de
în orașul meu
în orașul meu străzile sunt mov la fiecare intersecție un baobab din care atârnă semafoare clădirile sunt îmbrăcate în iederă pe cutiile poștale se cuibăresc ratoni e ca și cum natura ar fi
roboți
iarna când toate câmpiile sunt albe lupii sunt mai sălbatici ca niciodată urletele lor despică noaptea în două o jumătate blândă și omenească alta demonică și aspră copacii se sparg în bucăți
o dimineață la birou
mereu mi-a plăcut să mă plimb dimineața pe eroilor când ceața se ridică tremurând ca aburii unei cafele negre pe care o bei în tihnă răsfoind ziarele în cafeneaua preferată chlenerița poartă
do it yourself
Îmi întind brațele pe canapeaua verde Ca o pasăre desenată de copii Cu aripi imense și picioare subțiri Dincolo de geam Copacii se dezbracă de frunze Norii se lipesc de crengile lor Ca o vată
șamanul
îți desfac coșul pieptului ca să plantez mentă între plămâni așa pielea îți va fi mereu aromată ochii ca piatra de jad iar inima inima va pulsa în ritmul naturii toate apusurile se vor aduna
zbor
pe vârf de stâncă întinde aripile pasãrea în cuib.
aproape haiku
deasupra mării toți pescărușii în zbor țipete de jale florile de mac se reflectă-n apă o barca în larg dune de nisip ascund sub cearșaful alb scoici colorate nopți fără lună farul din
ca și cum cineva ar fi apăsat din greșeală tasta “space”
pe banca de lângă lac stau lungite la soare 3 pisici cu ochi albaștri un fluture le dă târcoale curios ca un licean naiv care citește cărtărescu în nopțile de vară aerul te îmbată cu-n
pânză galbenă cu pete metalice
e exact ca și când apeși pedala de accelerație până jos și-ți simți tâmplele pulsând nebunește ca niște bancuri de pești ce vor la suprafață să scape din adâncurile umede cleioase și reci sus
pădurea
urlet de lupi între noi pădurea ce duce pe umerii săi o lume mută o altă noapte de august cu frunze ce se încolăcesc în jurul gleznei și mușuroaie de cârtițe mari cât o lună căzută pe pământ
bomboane mentolate
în fiecare noapte de umerii mei se agață stele îmi lasă urme adânci în piele cratere în care se pierd gânduri emoții și cuvinte în fiecare dimineață îmi învelesc omoplații în eșarfe
ne emigrează inimile înspre alte planete
mi-am răsucit sufletul ca pe-o eșarfă aurie în jurul gâtului tău acum în miez de iarnă m-am gândit că e mai simplu așa să îți țină de cald să îți alunge dorul călător să te oprească din
flori de munte flori de câmp
la finalul zilei îmi adun cuvintele împrăștiate peste tot prin oraș le iau de la semafor de pe băncile din parcul central din magazinele cu reduceri de 50% le duc de mână ca pe niște copii
mi-a înghețat lumina înlăuntru
trupul meu e o încăpere similară celor din hotelul de gheață de la bâlea lac în holul elegant călătorii dansează tango pe muzica lui carlos gardel șoaptele se transformă instant în
rodii
pe masa din bucătărie 4 bucăți de rodii aleg cuțitul cel mai subțire abia atingându-le coaja scrijelesc litere, cuvinte și semne de punctuație un alt mod de a întocmi scrisori; desfac bobițe
Cora
a fost o zi fierbinte azi m-am plimbat în sandale cu ochii la acoperișuri mi-am amintit de Cora și anii 2000 când obișnuiam să ne cățărăm pe scările de incediu până la ultimul etaj să ne
new york
ghemuită pe cerga țărănească o pisicuță lângă o carte de andrei pleșu e scena care îmi deschide serile în apartamentul de la etajul 9 pe birou un buchet de flori mov post-it-urile mâzgâlite
în cartierul studențesc
inima mea e o firmă agățată deasupra unui bar în cartierul studențesc ferestrele au formă de triunghi isoscel ușa e vopsită în dungi scaunele sunt sculptate de meșteri populari lângă pereți
de la un capăt la altul al lumii
s-a rupt o bucată de cer a lovit azi dimineață clădirile de pe strada universității craterul imens a înghițit mașini, autobuze, taxiuri și bicicliști poliția locală a izolat zona reporterii
cochilii
noaptea seamănă uneori cu o femeie îndrăgostită ce cântă la pian se plimbă desculță prin centrul vechi poartă rochii lungi din in câte-o floare de nufăr la încheieturile mâinilor și curele de
pe două roți
orașul s-a acoperit peste noapte de flori în stațiile de autobuz se citește murakami la metrou vagoanele se transformă-n dragoni oamenii circulă liberi dintr-o lume într-alta își aleg istoria
lepidoptere
e 3 a.m. vecinul de la 8 cântă iar la chitară corpul meu răspândește o lumină roșiatică pe pereți cu fiecare mișcare a brațelor se nasc fluturi mii și mii de perechi de aripi deschid larg geamul
argint viu
am bătut cu pumnii în ușa sculptată ți-am adus dimineața în brațe, îmi venea să-ți strig uite-o e albă și mi se împrăștie printre degete ca argintul viu vino mai repede îmi îngheață
