Cuțitul amintirilor

Arunc o mână de nisip Ale unor amintiri ce mă fac să zbier Spre o casă ce de mult e o ruină Vreau să sparg geamurile Ce de mult nu mai țin de cald Ce de mult au plecat Spre o pădure ce ne ținea de cald. O ruină... asta sunt și eu Aici merit să rămân... nicăieri. Zâmbesc spre un cer ce nu se vede Și sparg o ușă de mult ruptă. Aș vrea ceva pe care să vărs atâta ură Undeva unde să închid atâtea amintiri ce devin Un umăr gol și înghețat de frig. Sunt singură și ceva mă cheamă... Poate pot scăpa și merg...