Testament in umbre
Vouă vă las urme de pași. Dar nu-mi urmați drumul, e plin de scrum și murdărie. Vă las visele, să vi le împărțiți. Sunt multe neîmplinite. Poate voi veți ști să vă doriți...dacă într-adevar există o
Și atât
Acum nu mai vreau timp, nu mai vreau secunde. Vreau doar eu. Atât. Și noaptea. Nu mai vreau glasuri, prezențe...oricum iluzorii. Tu în orice caz nu ești aici, te-ai pierdut de la început. Erai
Imprastiat, in apa
Sa ramai, sa te astept, intr`un rau care se varsa undeva unde nu pot vedea. Doar de pe un mal ascuns vreau sa aud. Imi inchid incet ochii, sa nu sperii lacrimile. Sa ma lasi sa te astept, sa nu ma
filozofeala, lacrimi si cuvinte de doi bani
Trezindu-ma din nou la aceeasi realitate, las sacrul sa patrunda in profan. Si ma inchin in fata aceluiasi timp, vechi de mult, dar nou incepand din secunda urmatoare. Si ma trezesc intr-un bucium de
Copacul cu frunze de fier
se aud urlete... si totusi e liniste, si totusi pasesc cu frica pe o poarta inchisa. si vad dincolo de gratii, o curte parasita. iese fum... iese din pamant si se ridica deasupra frunzelor. imi ridic
Afla sa traiesti!
Ce ciudat cum se întorc și se răsucesc toate în viața asta, Sunt jocuri inspirate din mintea noastra. Suntem legați de tot ceea ce ne înconjoară Și cu fiecare minut rupem cu dinții
Gara unei vieți trecute
Eu și tu în aceeași veche stație Pe care am construit-o cu mâini de ceară Ce încet s-au topit una în alta Eu și tu... un noi indistructibil Ce pornea spre fericire... Și un singur tren al
Un \"TU\" transformat în \"EU\"
Aș vrea să-mi pot lăsa sufletul în urmă, Să-l las să-mi urmeze mintea, să hotărăsc ce să simt Și ce nu... să decid lacrimile sau zâmbetele. Pentru mine, nu pentru alții. Bine ar fi să nu existe
Înscrie viața în tabelul morții
Adună scrumul și reaprinde-l cu dorința, Calcă în picioare ultimul gând ce mă calmase Și învârte cuțitul în rană. Respiră Dumnezeule și iartă-mi gândurile, Căci iluzia lor m-a dus la
Răul învinge Binele
Inimi mânjite de lacrimi înnegrite Târșâie durerea în noroi, O lovesc, o înjunghie... Își revine cu o dragoste a morții, Scuipă sânge în inimă, Întunecă cerul unei lumi vechi, Adulmecă mirosul
Cuțitul amintirilor
Arunc o mână de nisip Ale unor amintiri ce mă fac să zbier Spre o casă ce de mult e o ruină Vreau să sparg geamurile Ce de mult nu mai țin de cald Ce de mult au plecat Spre o pădure ce ne ținea
Poate e doar ură
Aș vrea să te omor Să-ți omor dorința De a mă ucide. Să-ți sugrum gândurile Să-ți înjunghii respirația Să te simt înecându-te Vreau să mori... Un negru mă întunecă Și vreau sânge O imagine a
O imagine a unei compătimirii
Zici că ai nevoie de dragoste ca să respiri? Îți insuflu aer și începi să tușești. Îți urmăresc cu mâinile Un gând ce intră într-o minte bolnavă De o iubire prea mare. Îți șoptesc că iubirea nu
Tabloul ultimei picături de dragoste
Îți sorb ochii de un negru Ce îmi seacă inima. Privirea ta mă cuprinde, mă sufocă... Mâinile tale îmi culeg aerul din jur Iar gândul ce tu îl posezi Mă aruncă în infinit. Îți mângâi plângând
Mici pași spre un zâmbet...
Nu îți dori să ai fericirea pe care ți se pare că o au cei din jurul tău pentru că ei doar profită la maxim de ceea ce este lângă ei. Fericirea este, te așteaptă, nu este termenul acela la care
O idee a clipei
Vreau să mor cu gândul de NOI Vreau să ard clipa, să rămână fumul Să formeze un indescifrabil NOI. Vreau să uit să respir, să visez Vreau doar să strig NOI Pierzându-ne în definiția
Aglomerație de sentimente
Tu nu-ți amintești de mine Dar eu încă te mai știu. Dorm și încă sunt trează... și încerc Mi-e atât de greu... să nu mă gândesc la tine... Dar oare poate cineva să decidă la ce să viseze? Și
Pur și simplu gânduri ...
Ce-ar fi să schițezi un zâmbet atunci când plângi? Hai ... se poate ... așa! Bravo! Ai văzut? Trebuie doar să vrei. Știți care e paradoxul? Că atunci când zâmbești îți dai seama că suferința ta e cât
Sinucidere
Cere-mi doar un cuțit Și înjunghie dragostea. Cere-mi doar o sabie Și taie capul durerii. Ia tu singur paloșul Și ucide ultimul dram de speranță. Calcă-mă-n picioare Și ridică-mă în
Și tot aici sunt
Și tot aici sunt, da ... Tot ție îți scriu Și mă întreb când se va termina tot Vreau să te aud ... Sunt doar amintiri Ce mă invită la un ceai ... Într-o camera cu morți ... nu ești Mi-e dor de
O ultimă dorință
M-am gândit că nu ma interesează Dacă nu mă vrei ... Voi sta lângă tine și, da, te voi iubi Cu toată ființa mea Nu ai cum să mă oprești Voi sta acolo unde nimeni nu mă aude Voi fi eu cea care
Plec ... va fi fericire!
Și acum ce fac? Ce fac când totul e împotriva mea? Unde plec? ... Vânez încontinuu o viață prefăcută!! Am greșit ... Acum șterg cu sângele Un perete negru de ură. Geamurile sunt sparte și
Jegos într-o lume jegoasă
Niciodată nu ne dăm seama cum trece timpul, ci când deja a trecut și îi facem cu mâna. Asta fac eu acum. Realizez și încerc să fac asta fără să-mi pară rău că timpul a trecut pe lângă mine și a smuls
Sfârșitul amândurora
Ce naiba mi-ai făcut? Sunt beată, mucurile de țigară ies din scrumieră. Mintea mea nu te cunoaște decât pe tine. Ce am, asta e iubire? Nu mai vreau, plâng ... Picioarele îmi sunt
Ce se întâmplă?
Nu știu dacă există cuvinte Pentru a exprima durerea Poate doar urlete și lacrimi Ce vin fără să vrei Mor rugându-mă ... doar puțin ... un zâmbet. Știu ce se întâmplă, mi s-a mai întâmplat Și
Cartea vieții
Răsfoiesc neatentă viața unui suflet singur. E o carte prăfuită, al cărui titlu e ilizibil. Coperta e roasă de timp. Încerc să descifrez cuprinsul și observ cu mirare că lacrimile ce au căzut pe foi,
