Gara unei vieți trecute

Eu și tu în aceeași veche stație Pe care am construit-o cu mâini de ceară Ce încet s-au topit una în alta Eu și tu... un noi indistructibil Ce pornea spre fericire... Și un singur tren al vieții Ce trece pentru o singură oară. A trecut, ai tăiat ceara cu inima Și te-ai urcat... eu și tu. Un „NOI” format din eu și urma de ceară Ce cade pe peronul unei gări Umplută de fum negru... am ars. Dar din cenușă spiritele se ridică, M-am ridicat, am renăscut, aici, pentru ultima oară. Timpul a fost lângă mine. Am uitat acel „NOI”... acum sunt „EU”, Doar „EU”... am uitat peronul. Am plecat acasă... era doar un vis, O obsesie care m-a părăsit. Și acum am rămas cu o amintire... ștearsă Fără urme adânci...doar o punte Peste care am trecut...