Un \"TU\" transformat în \"EU\"

Aș vrea să-mi pot lăsa sufletul în urmă, Să-l las să-mi urmeze mintea, să hotărăsc ce să simt Și ce nu... să decid lacrimile sau zâmbetele. Pentru mine, nu pentru alții. Bine ar fi să nu existe iubirea... dar stă în fața mea, Mă plesnește și nu mă lasă să trec, Deja sunt plină de sângele Unor aripi pe care mi le-ai dăruit Dar nu ai știut să le construești. Nu te urăsc... vreau doar să repari... Tu mai vrei?!... căci doare rana Pe care întrebările cu un răspuns veninos Au făcut-o în neștire. Și mă prăbușesc mereu în aceeași groapă, Dealtfel singura pe care ai știut să o construiești... Și te aștept... cu un răspuns... La întrebarea mea: vei putea?.... vei simți?... Atâtea sentimente pe care le-ai hrănit în neștire Coboară în strada morților Cu o sabie ce nu va putea însă vindeca rănile. Lasă arma jos, nu vei vindeca iubirea. De ce ai hrănit ceva ce nu iubeai...? De ce ai aruncat nepăsarea peste ochii mei Încât nu mai pot vedea decât același tu?!... Când voi reveni la mine?... când? Poate vei răspunde dacă vei înțelege... Dacă nu... doar atât... plâng... Oare ești aici?!....