Trăiesc după reguli
Zâmbesc la comandă
Și aștept startul spre fericire
Toată lumea a plecat.
Nu-mi spune nimeni să plec.
Alerg ani de zile după fericire
Cu lacrimi în ochi spre acel punct de
Plouă și simt
Cum din sufletul meu
Pleacă încet picăturile de suferință.
Privesc ploaia în întuneric.
Aud suferința cerului ... îi e frică
De întuneric, de singurătate ... și plânge.
Își plânge
Văd lumina în întuneric,
Până la urmă tot întunericul face lumină,
Tot din el se naște lumina.
Așa cum din rău se naște binele
Așa cum din lumină se naște întunericul.
Cum ar fi fără întuneric,
Durerea e gri
Și nimeni nu o va vedea roz.
Poate ea însăși te va minți
Cu privire la diferitele ei nuanțe
... de alb și negru ...
Durerea e suferința ce vine
Din jurul nostru.
Și iată cum
Încercând să trăim sub cerul plin de nori
Cu privirea în sus
Spre urma de albastru,
Imaginându-ne cum va arăta,
Cădem din cauza visului
În groapa murdară a vieții reale.
Dacă visul e
Pășesc încet pe cărări uitate de viață.
Veșmintele negre ce mă acoperă sunt rupte,
Rupte de spinii ce merg pe același drum cu mine.
Părul negru îmi acoperă fața ... plâng.
O atmosferă de coșmar e
Mă doare fiecare privire ce vine din partea ta.
O simt ca pe o săgeată ce mă înjunghie încet ... dar sigur.
Privesc înapoi, tu nu
Și atât a trebuit pentru lacrimile mele ...
Trupul meu a murit de
M-am rupt încet de lumea ta
Bucăți din mine cad
În groapa nemuririi
Se păstrează în veci pentru tine
Sunt ale tale ...
Dar eu sunt tot aici, voi fi aici.
Te aștept și nu mai vii
Plâng și un
Pășesc ușor în camera
Uitată a amintirilor.
Amintiri vechi
Ce refuz să le retrăiesc.
Pășesc spre trecut
Pășesc spre durere.
Dar plec odată cu prima lacrimă
Ce mă trezește din somnul
Uneori ultimul lucru de care
Te poți ține
Rămâne flacăra unei lumânări
Deși încet aceasta se stinge
Și te lasă să te îneci în viață.
Îți dă drumul ușor în crudul prezent ...
Îmi dă drumul în
DR