Diana Rizoiu

În umbre de soare, aripi. În coji de raze, umbre. Într-un colț, o pajiște. Se afundă iarba sub greutatea trupului. Se agită firișoare verzi în muzica vântului. O imagine - un vis - o

Întotdeauna va exista întrebarea „De ce?”... de ce eu, de ce el, de ce acum, de ce nu ieri și multe altele. Atrage însă și întrebarea „de ce întreb DE CE?”. „De ce?” înseamnă o situație fără

Am uitat să plâng o soartă tristă Ce se înfunda încet în gheața unei mări sărate, Arde același foc pe care îl hrănești doar tu Și vreau doar putere să simt căldura. Ajung ușor să mă înec în

Pășesc ușor în camera Uitată a amintirilor. Amintiri vechi Ce refuz să le retrăiesc. Pășesc spre trecut Pășesc spre durere. Dar plec odată cu prima lacrimă Ce mă trezește din somnul

Trăiesc într-o lume Unde totul e alb sau negru, niciodată gri. Plină de reguli stupide ... Dar eu am uneori prostul obicei De a încălca orice regulă. Mi se spune să nu visez, Dar eu adorm și

Pășesc încet pe cărări uitate de viață. Veșmintele negre ce mă acoperă sunt rupte, Rupte de spinii ce merg pe același drum cu mine. Părul negru îmi acoperă fața ... plâng. O atmosferă de coșmar e

Cere-mi doar un cuțit Și înjunghie dragostea. Cere-mi doar o sabie Și taie capul durerii. Ia tu singur paloșul Și ucide ultimul dram de speranță. Calcă-mă-n picioare Și ridică-mă în

Tot timpul e prea târziu Tot timpul trece prea repede Faci ceva și cu siguranță greșești Cum ar fi dacă ai putea opri timpul? Atât cât ai avea nevoie ...o oră, o zi, un an, doi, trei Să te

Ca o mână ce-și ține sufletul Între două degete Gata să-l scape. Așa te țin în suflet Și mi-e teamă să nu te scap Așa cum soarele Poate oricând să scape o rază Să ne ardă ... Vreau să te țin

Poți să visezi, să fii fericit, Dar trebuie să-ți asumi Singurul risc existent: Să te trezești...

Ce-ar fi să schițezi un zâmbet atunci când plângi? Hai ... se poate ... așa! Bravo! Ai văzut? Trebuie doar să vrei. Știți care e paradoxul? Că atunci când zâmbești îți dai seama că suferința ta e cât

Viața va fi tot timpul stația la care trenul nu oprește. Moartea va rămâne același conductor orb, care nu cunoaște drumul. Uite așa ajungem în iad, când fericirea și speranța a fost tot am încercat

Nu îți dori să ai fericirea pe care ți se pare că o au cei din jurul tău pentru că ei doar profită la maxim de ceea ce este lângă ei. Fericirea este, te așteaptă, nu este termenul acela la care

Nu mă mai gândesc la ce a fost Mă gândesc la ce este Căci nu știu ce va fi. Asta a fost doar începutul Acum sunt puncte, puncte … Plec spre o lume a trăirii Unde nimic nu e gândit. Gândești

M-am trezit de dimineață Cu un zâmbet ce nu-l voi putea uita. Nu te-am visat ... M-am sculat plină de viață. Am luat o cutie prăfuită și uitată de timp, Am pus în ea lacrimile și durerea. Am

Sa ramai, sa te astept, intr`un rau care se varsa undeva unde nu pot vedea. Doar de pe un mal ascuns vreau sa aud. Imi inchid incet ochii, sa nu sperii lacrimile. Sa ma lasi sa te astept, sa nu ma

Stăm împreună la masa trăirii Și bem din cupa fericirii. Ne așezăm pe scaunul nostru Și ne hrănim din farfuria speranței. Construim în jur un zid Și ne rezemăm de el. El e relația noastră El e

Trezindu-ma din nou la aceeasi realitate, las sacrul sa patrunda in profan. Si ma inchin in fata aceluiasi timp, vechi de mult, dar nou incepand din secunda urmatoare. Si ma trezesc intr-un bucium de

Voi arde până îmi vei cumpăra urna Aștept aici, în flăcări, Urlând, disperând pentru neființa ta, Arzând tot pe ce pun mâna. Ating și ard... nu te pot atinge. Voi fi doar o cenușa ce va

Uneori, noaptea ... simt cum moartea mă îmbrățișează. Văd umbre și aud râsete înfundate. Se așează lângă mine cu ochii sclipind Mă ia de mâna și mă privește, mă strânge prea tare Încearcă să mă

Unii îmi spun de marijuana Că te poate face fericit în câteva secunde. Tu îmi dai țigara, Îmi garantezi că mă voi simți mai bine. Eu iau sticla. Beau, fumez, uit tot, râd. Nu e râsul

O masă prăfuită de bețivi Cu suflete sparte de fum stins. Jar din scrumiere sparte de durere Adulmecă lacrimi de suspine. Glasuri formează dorințe, Șoaptă stinsă de fum îmi spune: „Bea din

Te simt printre miile de fire de vânt Cum mă mângâi prin păr și tresar Sub o șoaptă... șșșttt... ești aici Și mângâi copacii cu a ta voce. Nu ești un trup, Ești doar un suflet ce poate pleca