Aș vrea să-mi pot lăsa sufletul în urmă,
Să-l las să-mi urmeze mintea, să hotărăsc ce să simt
Și ce nu... să decid lacrimile sau zâmbetele.
Pentru mine, nu pentru alții.
Bine ar fi să nu existe
Închide-te în fum, lasă-te prins în cenușă
Prinde ceața din jur și transform-o în iubire
Las-o atunci să te cuprindă în vraja din țigară.
Căldură... muzică... lasă-te atins de
De-a lungul mării pustii
Rătăcești pași pierduți în nisip...
Picătura unui val prea dornic de a epata
Stropește emoții pierdute de vânt.
Te încălzește raza și mori aici pe mare,
Unde un pescăruș
Degeaba știi că iubești tot ce te poate ucide,
Sfărâmat de gânduri nebune ce te sufocă
Și strângi apăsat un suflet dependent de aer.
Știi cum e să zbori deasupra zâmbetelor?
Nu poți sparge pânza
Azi ai murit
Înghițind aerul ce-l hrăneai cu \"te iubesc\".
Azi ai ucis un ultim oftat
Și ai dăruit clipei moarte...
Cu fundița neagră împletită
De mâini ce țineau iubire,
Îi dăruiești
Am uitat să plâng o soartă tristă
Ce se înfunda încet în gheața unei mări sărate,
Arde același foc pe care îl hrănești doar tu
Și vreau doar putere să simt căldura.
Ajung ușor să mă înec în
Valuri de durere sfârșesc lacuri
De lacrimi suspinate de un suflet
Înotând în grația valurilor...
Porți prin norii negri îmi deschid ochii minții.
Pietre se mișcă, formându-și portativul,
Grave
Parc de frunze înflorite cu muguri de zâmbete
Să-ți lucească pe figura veselă și optimistă.
Calde surâsuri de fulgi să se rotească în jurul tău.
Galop de lacrimi turcoaz plângând să șteargă
Adună scrumul și reaprinde-l cu dorința,
Calcă în picioare ultimul gând ce mă calmase
Și învârte cuțitul în rană.
Respiră Dumnezeule și iartă-mi gândurile,
Căci iluzia lor m-a dus la
Hai să luăm soarele de mână,
Traversând încet marea spre un țărm ud.
De ce să nu stingem un foc al zilei
Ca să poată veni eterna noapte a tristeții?
Frunze de aprilie să ne cadă în păr,
Simțind
Rece, absorbit de căldură.
Fum amestecat cu rece.
Vânăt de putrefacție,
Îngheață șoapta pe buzele sângerânde.
Alunecă lacrimile pe obrajii vineți
Și cad pe trotuar spărgând pașii.
Rece și
Fum de țigară dansează în lumina unui bec.
Piruete stinse de lumină
Se sparg de ziduri ce păzesc uitarea.
O muzică lipsită de aer
Se înăbușă în feerie de scrum în foc.
Vals aprins de clipe
Avânt de păsări adormite
Zguduie un mormânt de viață.
Albe speranțe colorate în negru
Își lasă culoarea să cadă pe un
Troutuar sculat din somn.
Că soarele zâmbește... asta mi-ai spus de
Cuvinte de sânge curg prin foaia neștirii.
Albume de poze decupate formează vise.
Înșir cuvinte nespălate pe o foaie albă.
Cutremur de iluzii colorate fură gânduri.
Incolor albastru de miere
Gură de aer înmulțit
Mă cuprinde cu mâini de sânge
Stă și îmi ucide gândul.
Nu mă mai simt, îmi e bine așa...
Plâng cu gândul la eșec
Și sufăr viitorul
Vreau un prezent al trecutului.
Mâini
Suflete arse pe rugul amintirilor pătate
Cu dragostea clipelor...
Cum te pot iubi când nu te cunosc?
Suflet hapsân ce mă iubești în neștire!
Fulg roșu de durerea frigului conduce inima
Spre
Inimi mânjite de lacrimi înnegrite
Târșâie durerea în noroi,
O lovesc, o înjunghie...
Își revine cu o dragoste a morții,
Scuipă sânge în inimă,
Întunecă cerul unei lumi vechi,
Adulmecă mirosul
Tremur cald sub o șoaptă rece,
Pâlpâie, se stinge, lasă scrum.
Frământare dulce a iluziei...
Ce repede te-ntorci și mă orbești!
Cazi în nemurire și rămâi acolo,
Șoaptă ce de mult o iubesc în
Mâini ce încheagă îmbrățișări târzii
Se lipesc de amintiri uitate...
Gânduri ce trezesc din somn ochii
Ce închideau pozele fericirii
Se oglindesc în iluziile unui zâmbet
Stropit cu palme de
Deșarte iluzii se cațără pe zidul unui trup
Ars de timp și mohorât de ani.
Dureroase gânduri înțeapă o mână
Răzvrătită și legată în lanțurile viselor.
O imagine ce se tulbură formează
Un text ce
Există atâtea moduri de a te transpune în alte lumi, în alte Universuri... unii înnebunesc sub diferite motive... unii trăiesc deja în lumea lor perfectă în care pot zice și pot face orice, nu
Clipe de gheață răstoarnă anii de soare,
Care de globuri adună scrumul unor gânduri
Ce se împrăștie pe o zăpadă infinită de glasuri stinse.
Degeaba țipi! Nu te aude nimeni, biet fulg de
Galop de lacrimi curg spre buze,
Spintecător gust al durerii,
Mă taie și mă ustură
Un obraz prea roșu de la frig.
Ochii mi se-neacă în oceanul trădării.
Șterg uitucă obrazul de lacrimi
Și
Zgomote surde se sparg de ziduri.
Sunete alunecă drept sânge pe perete.
O mână udă de lacrimi rotește iluzii
Sfârșite de vise alunecate din minți nebune.
Clocot de speranțe explodează în fața
DR