diana dumitraciuc

nu există spațiu drept doar un ghem de cercuri camera se rotește în jurul tău tu te rotești în jurul unei absențe o râșniță ce macină oasele rumegușul

buburuză ruză unde vei zbura acolo mă voi mărita buburuza a zburat spre nord iată-ți fiica rătăcitoare iartă-mi plecarea din tine mi-a crescut o dragoste într-un bărbat polar azi m-am întors

îți scriu din orașul cu o singură stradă din curba lui hilbert nu-mi amintesc cum am ajuns aici merg și nu înțeleg nimic ajung la același semafor același gând sinucigaș cineva mă privește de pe

sunt aici lipită de tine nu mă vezi nu mă auzi simți doar o limbă rece alunecând pe șira spinării ai vrea să arunci cuvinte să țipi mori târfă dar gura se umple de pământ mâinile ți se

ea are un quelque chose el are chef de un blow job se întâlnesc femeia amibă știe să facă o mie de fețe el o ghicește stă într-un turn de beton așteptarea are părul lung să-i fie lui stairway

eu sunt nebuna care umblă din om în om cu peștele în lesă (îți jur că inimii i-au crescut branhii) cerșind un pahar cu apă nodul în gât buzele uscate mirajul care îți împinge femeile pe

ce îți place ție, mai mult și mai mult? mie, mai mult și mai mult, îmi place să văd filmele până la jumătate să plâng când vine toamna să râd când vine toamna să beau cafeaua cu Jack

ei bine, distinsul meu poet află că nu ești decât o conductă ruginită în wc-ul ăsta public în care nimeni nu plătește intrarea te socotești cumva privilegiatul care stoarce lacrima pură a

cu fereastră spre stradă și o fată cu gene lungi ar putea să o cheme ana privește trecătorii îi pipăie cu vârful limbii nevoia de a îmbrățișa un om l-ar scuipa l-ar lovi apoi l-ar lua în

deschide fereastra o lună rece și umedă urcă pe șira spinării mai plouă da privire tăcerea taie perpendicular două inimi noaptea se încarcă magnetic știi eu cuvintele pocnesc în aer cercuri

poezia asta ar putea începe cu te iubesc dar nu va fi poezie de dragoste va intra o femeie roșcată care va decupa lumea cu degete l u n g i culcând amintirile într-un papier collé va

îți mai amintești ne jucam de-a v-ați ascunselea tu te ascundeai în verde busuioc eu în roșu buburuză ne afla făt-frumos din scorțișoară căutându-și prințesa vanilie răpită de piratul piper o

avertisment textul următor poate conține limbaj matematic cei slabi de geometrie sunt sfătuiți să apese tasta backspace dacă doriți poezie tasta alt pentru ajutor tasta f1 dacă totuși ați

la început au fost cerul pământul și o dragoste secantă ziua 1 să fie lumină urlă felinarul din stradă ora șase dimineața îmi sapă somnul căutând un trup viu nu vreau să fiu salvată aduceți-mi

timpul meu e un șir de puncte întrerupte de bocanci grei pe urmele tale clipele își cască guri duhnind a praf de pușcă adun bucăți rămase între dinți piesele unui puzzle fără sfârșit schijele

aruncați în lume ca într-un abator îndopați cu vise carnale cântăriți adulmecați de nopți în călduri așteptându-și hrana sub pat ne iubim carnivor luna ne-ascute până la oasele împletite în

în fiecare seară îmbrac rochia roșie pregătesc cina vinul în două pahare înalte și pieptăn orele până adorm pe partea stângă păstrându-ți apusul sub pleoape dacă vii ai grijă să nu calci

clipa aceea ca un ghețar în care toate au încremenit eu un animal împăiat țipătul ieșindu-mi neîncetat pe gură ca un fir de păianjen în jurul dragostei saturate cu morfină trupul ei ascuțit

te apropiai trupul îmi era desfăcut ca o floare de mac inima o capsulă cu opium și clipa aceea pumnul tău căderea pe spate filmul în slow motion cuierul în care mi-am lăsat viața și-o poartă

nu știu ce-ți veni să deschizi geamul la ora asta măsori distanța până jos și-o multiplici până la el îți dă cu minus înclinare spre stânga ai vrea să-i ștergi mirosul din pereți îi freci

femeia cu pântece LCD naște zei amorfi o babă jumulește îngeri de lapte iluzionistul scoate inimi bionice din joben planeta se deșiră toate se-ntind pe-un fir electric un copil ține zmeul te

noaptea se face pâlnie luna gură flămândă privesc cum se duc orele pâș pâș din pat spiriduși săpând în carne furând celulă cu celulă și amintirea mâinii tale astupându-mi trupul cu lut de

te descalți se așază literele într-un cerc se ia cuvântul se izbește cu capul până-și scuipă sufletul se împăturește hârtia și se pleacă iar lumea o să vadă un fluture o lebădă o

aștept o înviere pasăre într-un ou pictând interiorul tavanul meu va fi o capelă sixtină o să-ți nasc o lume o să te fac dumnezeu tu doar spune cuvântul care să mă rupă din coasta