poem de împins timpul pe fereastră

nu știu ce-ți veni să deschizi geamul la ora asta măsori distanța până jos și-o multiplici până la el îți dă cu minus înclinare spre stânga ai vrea să-i ștergi mirosul din pereți îi freci până-ți sângerează degetele până devin subțiri ca o pânză ce-ți absoarbe sângele aerul pielea ți se apropie de inimă te-ai micșorat nu mai ajungi la oglindă spaima te-mpinge spre telefon dar îți dai seama că n-ai pe cine suna te-ntinzi obosită te holbezi la o muscă tavanul e tot mai înalt musca îți pare înger câți metri adâncime are o viață?