înmulțirea cu unu

se știe că omul are un ochi prin care iese soarele. ca un cățel. ham, ham. eu sunt lumina sufletului tău, prea singur omule, prea om copacule. și îți spun că doar numărul unu există. tu te împarți doar la tine. restul este minciună. toamna asta este părerea ta despre timp. toamna asta este galbenă inima ta, care numără soarele din unu în unu. și degeaba, omule. fără sfârșit.

acum. gândește-te la o clepsidră. cum ar fi, un pahar cu vin vechi, care ține în echilibru durerea (trupul tău, prin care trece o dragoste). mergi fără frică pe marginea de sticlă, în cercuri tot mai largi. tot mai repede. umbra ți se rotește ca un ac, într-o centrifugă ce decantează sângele, până te scazi cu o toamnă. dar ai grijă, omule. este de ajuns o frunză gândită greșit și gata. te trezești alungat din tine, revărsat pe pământ. ca o ploaie cu gust de struguri. ca amintirea unei morți cu miros de haină proaspăt spălată.

după cum ziceam, omul are un ochi care se coace toamna. prea târziu însă.