privește pământul

linia orizontului trece prin oameni, secerătoare. o pasăre culege țipătul zilei, cea mai înaltă întrebare. ochiul tău singur vrea să prindă toamna într-o culoare neștiută de nimeni. să umple spațiile goale din oglinzile care își scutură anii. atât de multe frunze, încât auzi moartea pășind pe urmele tale. ca un câine credincios care-ți adulmecă oasele. înfrigurat, sapi în carnea tot mai adâncă. sângele îți ține de cald o vreme. ca un drumeț care te petrece în căutarea unei inimi fără trup.