diana dumitraciuc

ziua se micșorează sub același soare electric zâmbetul galben se dezintegrează în uzina luminii albastre asurzitoare într-o toamnă

în fiecare dimineață oglinda devine o plasă de siguranță într-un război de-a v-ați ascunselea în care fugi de tine gata să te arunci sub primul om dintr-o nevoie de simulare a vieții dar primăvara

un câmp galben, sub un cer galben, iar între noi o incizie, ca un drum negru, pustiu. aerul sclipind irespirabil. soarele topit în carne, ca untul întins pe o felie de pâine. poate mi-e foame.

un om se împarte la doi bărbat și femeie față în față, în sine dragostea imposibilă un om iese din sine, se înmulțește cu doi regizorul țipă: încă o dublă! cineva pictează cerul în

Sătul ca toate să intre buzna în el, să lase în urmă doar umbre zvâcnind, omul nostru și-a dat moartea pe un aparat foto. Cu ochii strâns închiși, bătea neobosit străzile, în timp ce obiectivul

îți mai amintești ne jucam de-a v-ați ascunselea tu te ascundeai în verde busuioc eu în roșu buburuză ne afla făt-frumos din scorțișoară căutându-și prințesa vanilie răpită de piratul piper o

intru într-o cameră albă am un cuțit în mână păpuși goale împrăștiate pe jos în mijlocul lor stă ea privește fix peretele împlinește treizeci de ani și încă vorbește cu umbrele încă îi strigă

Ana locuia într-o inimă de copil pereții arată ca după o crimă părul i se prelinge roșu Ana poartă rochie de mireasă bărbatul și-l ține în formol în fiecare seară culege soarele un măr copt

acum când toți bărbații au plecat la femeile lor doar oglinda mă mai desparte de mine două jumătăți față în față pumn în pumn roșu în roșu strigăt strigăt strigăt ochiul nu

o poză în care personajele nu mai mișcă o floare uscată o piesă pusă pe repeat o piatră aruncată în sus și cercurile se multiplică înghit mult aer acesta este un sfârșit nu se moare nu

te descalți se așază literele într-un cerc se ia cuvântul se izbește cu capul până-și scuipă sufletul se împăturește hârtia și se pleacă iar lumea o să vadă un fluture o lebădă o

ce curaj să te trezești dimineața să bei cafeaua neîndulcită să ieși din casă fără să citești horoscopul să intri în lumină fără să știi la ce oră apune soarele să călătorești fără bilet să nu

femeia cu pântece LCD naște zei amorfi o babă jumulește îngeri de lapte iluzionistul scoate inimi bionice din joben planeta se deșiră toate se-ntind pe-un fir electric un copil ține zmeul te

să fac planuri pentru ziua de ieri să aștept să treacă ziua de azi până găsesc un motiv să mor plictisit de ziua de mâine într-o zi oarecare să descopăr că totul se înmulțește cu zero că

trupul se deschide sub luna cu dinți de argint întunericul se ridică mirosul sângelui naște pofta de tine oamenii morți se ascund în oamenii vii tu bestie rămâi pironit în oglindă la

se știe că omul are un ochi prin care iese soarele. ca un cățel. ham, ham. eu sunt lumina sufletului tău, prea singur omule, prea om copacule. și îți spun că doar numărul unu există. tu te împarți

ah igor cum te-am iubit eu pe tine într-o noapte sticloasă de februarie dacă așa te chema și dacă vodca vodcă era of igor ninsoarea roșie ne îngropa și acum acum ce a mai rămas din noi o

florăreasa de la colțul străzii povestește. un om s-a dus. prea departe. prea ușor să-i dai morții un nume. ajung acasă. rămân o clipă în fața ușii. încerc să-mi amintesc ceva. nimic, poate. scot

play A începe din a fi dacă a atunci B Ce sens are D a Exista Fără a pause Gol Hașurat de Iluzii Jocul trebuie să continue

toată lumea zâmbește frumos dansant pe asfaltul amestecat cu răniții zilei te amuză mersul meu incert de parcă aș călca pe cioburi dar privește-mă acum cât de

să cauți ceva mai înalt să n-ajungi la capătul unui om niciodată să treci printr-o mie de oameni să treci de o mie de ori printr-un om să-ți bagi picioarele în creație să înmulțești totul cu