în fiecare dimineață oglinda devine o plasă de siguranță într-un război de-a v-ați ascunselea în care fugi de tine gata să te arunci sub primul om dintr-o nevoie de simulare a vieții dar primăvara
un câmp galben, sub un cer galben, iar între noi o incizie, ca un drum negru, pustiu. aerul sclipind irespirabil. soarele topit în carne, ca untul întins pe o felie de pâine. poate mi-e foame.
un om se împarte la doi
bărbat și femeie
față în față, în sine
dragostea imposibilă
un om iese din sine, se înmulțește cu doi
regizorul țipă: încă o dublă!
cineva pictează cerul în
pentru că deseori se face trist. şi uneori, amintirea devine o hartă, pe oglinda care mă străbate de la un capăt, până la lumea cealaltă. busola arată mereu roşu.
pentru că nu mai stau într-un
Sătul ca toate să intre buzna în el, să lase în urmă doar umbre zvâcnind, omul nostru și-a dat moartea pe un aparat foto.
Cu ochii strâns închiși, bătea neobosit străzile, în timp ce obiectivul
îți mai amintești
ne jucam de-a v-ați ascunselea
tu te ascundeai în verde busuioc
eu în roșu buburuză
ne afla făt-frumos din scorțișoară
căutându-și prințesa vanilie
răpită de piratul piper
o
moi… lolita
dânsul este Mr. M
un domn bine
bea jack daniel’s și fumează trabucuri cubaneze
azi mi-a adus o cutie cu praline
délices au chocolat noir
Mr. M îmi spune darling
mă
intru într-o cameră albă
am un cuțit în mână
păpuși goale împrăștiate pe jos
în mijlocul lor stă ea
privește fix peretele
împlinește treizeci de ani și încă vorbește cu umbrele
încă îi strigă
Ana locuia într-o inimă de copil
pereții arată ca după o crimă
părul i se prelinge roșu
Ana poartă rochie de mireasă
bărbatul și-l ține în formol
în fiecare seară culege soarele
un măr copt
acum când toți bărbații au plecat la femeile lor
doar oglinda mă mai desparte de mine
două jumătăți
față în față
pumn în pumn
roșu în roșu
strigăt strigăt strigăt
ochiul nu
o poză în care personajele nu mai mișcă
o floare uscată
o piesă pusă pe repeat
o piatră aruncată în sus
și cercurile se multiplică
înghit mult aer
acesta este un sfârșit
nu se moare
nu
te descalți
se așază literele într-un cerc
se ia cuvântul
se izbește cu capul
până-și scuipă sufletul
se împăturește hârtia
și se pleacă
iar lumea o să vadă
un fluture
o lebădă
o
ce curaj să te trezești dimineața
să bei cafeaua neîndulcită
să ieși din casă fără să citești horoscopul
să intri în lumină fără să știi la ce oră apune soarele
să călătorești fără bilet
să nu
femeia cu pântece LCD naște zei amorfi
o babă jumulește îngeri de lapte
iluzionistul scoate inimi bionice din joben
planeta se deșiră
toate se-ntind pe-un fir electric
un copil ține zmeul
te
să fac planuri pentru ziua de ieri să aștept să treacă ziua de azi până găsesc un motiv să mor plictisit de ziua de mâine
într-o zi oarecare să descopăr că totul se înmulțește cu zero
că
trupul se deschide
sub luna cu dinți de argint
întunericul se ridică
mirosul sângelui naște pofta de tine
oamenii morți se ascund în oamenii vii
tu bestie rămâi pironit în oglindă
la
se știe că omul are un ochi prin care iese soarele. ca un cățel. ham, ham. eu sunt lumina sufletului tău, prea singur omule, prea om copacule. și îți spun că doar numărul unu există. tu te împarți
ah igor
cum te-am iubit eu pe tine într-o noapte sticloasă de februarie
dacă așa te chema
și dacă vodca vodcă era
of igor ninsoarea roșie ne îngropa
și acum
acum ce a mai rămas din noi
o
florăreasa de la colțul străzii povestește. un om s-a dus. prea departe. prea ușor să-i dai morții un nume.
ajung acasă. rămân o clipă în fața ușii. încerc să-mi amintesc ceva. nimic, poate. scot
toată lumea zâmbește frumos dansant pe asfaltul amestecat cu răniții zilei
te amuză mersul meu incert de parcă aș călca pe cioburi
dar privește-mă acum
cât de
să cauți ceva mai înalt
să n-ajungi la capătul unui om niciodată
să treci printr-o mie de oameni
să treci de o mie de ori printr-un om
să-ți bagi picioarele în creație
să înmulțești totul cu