Daniela Luminita Teleoaca

... a colinelor care mă făcea(u) să rămân pironită la geam, cd călătoream cu trenul... spre / prin Transilvania... (Cluj, Tg-Mureș, Sighișoara îndeosebi). Mi-a rămas nostalgia asta a "nici-muntelui-nici-câmpiei", forma de relief care mă face să mă regăsesc... Am identificat - într-un dor al regăsirii - și un minim topos similar în Bucureștiul cel aglomerat, undeva într-o sălbăticie a Colentinei, peste lac (... hăăt-departe: cine are puterea de a parcurge atâta drum!!!!??)... se întinde - nu glumesc - o mică țară de dincolo de neguri... cu niște cai sălbatici (nu, nu erau / nu sunt năluci!!!). Acolo te așezi, cu greu te hotărăști să pleci...

... în capul meu poetic...simții așa o impersonalizare, în pofida tuturor demersurilor științifice ale antropologilor și nu numai... și zisei: psiho-genealogie. Altfel, toate ale Omului, complicată creatură, izbindu-se de „incoerențe” și decretând „poezie”. Înfricășător atemporalul, anonimatul,dar, curaj având, accezi la Prototip. Încet-încet, identifici inclusiv semne ale exemplarului, de pildă, un accent grav, un hiat etc. etc.

PS: sunt studii foarte serioase care atestă,că, da, frica... chiar se poate moșteni / se moștenește!!

Mulțumesc!

... își amintește cineva... Cele trei texte (cel mai recent postate), deci inclusiv Sentimenul de la ora..., sunt texte mai vechi,... revăzute. Chiar și în etapa "(2)" au rămas stări pentru care nu am găsit (încă?) formula cea mai adecvată. Rememorez EXACT fiecare dintre imboldurile care m-au îndemnat să scriu; tocmai în virtutea acestei rememorări calific drept nu foarte exacte tiparele respective... Altfel, da, detașare vizibilă cu ochiul liber, deși, cel puțin atunci cd am compus acest text - și anume în urmă cu câțiva ani buni, însă doar la foarte puțină vreme de la consumarea "incidentului" cu pricina, eram - nu am cum să nu-mi amintesc!!!!!! - destul de neliniștită, de revoltată etc. Probabil, scriind, s-a activat acel elementar instinct de autoconservare / autoapărare și a rezultat un text calm, care, deși nu este cine-știe-ce, inclusiv mie reușește (încă) să-mi rețină atenția prin sucul de rodii (doar pt că au vitamina C din belșug... rodiile astea?!), prin cuburile de gheață, prin conceptul așa de frumos al "grădinii de vară", și "răcorită" (ași!!) pe deasupra... în toată toropeala aia de august 13, când canicula te trăia, fără să poți interveni propriu-zis... În sfârșit, orice experiență este oricând bine-venită, cu certitudine nimic nu este întâmplător: este bine să fim mereu în realitate, în ciuda mrejelor iluziilor născute din te-miri-ce!!

Dragă Iulia, te salut din universul meu fericit de magnolii! Să nu ne dezicem de el!!! Niciodată! Cu prietenie, D.

PS: se petrecu și în Sonia aia cu accent și cu hiat... o scenă similară, ceva mai dură... ghici care o fi?! [Ușoor de toot!]

... să nu "uităm"... cuvintele, ele ne pot scoate adesea din rătăcire / singurătate, cu o condiție: să știm să le respectăm! Iar respectul implică multe, nu în ultimul rând Iubirea!

Mulțumesc!

"Gândul mic" poate sălășlui Universul! Iar Universul știe el prea bine asta!! Omului îi stă în putere să întrețină Viața, "rupând" din sine. E un transfer subtil, o anumită legitate. Dacă depășești un anume prag, atunci îți poți permite / poți risca să-ți amplifici durerea până la esența muzicală a acesteia. Se produce automat o ieșire aparte din lucruri. Desigur, totul se petrece pe fundalul unei lumi definibile prin raportare la "pradă - prădător". Dar ADN-ul are deja de milenii datele esențiale, structuri apte de a-i asigura supraviețuirea și chiar mai mult de atât!! Ohooo..., și mai că aș scrie măcar un mic tratat de psiho-filosofie-antropologie etc etc pe tema asta!!

Mulțumesc!

.. frumos de tooot.... porumbeii care merg... (la pas) ... la aripă (!!) și îngrijirea căzând asemenea zăpezii din acel tărâm ilumina(n)t!!

- (mai) nimic tragic
- o minimă stare de tristețe ("de vină" este omul, prea obișbnuit cu un nume, cu o oră, cu niște rude etc. etc.)
- poate o curiozitate...?! (Cf. "unde se duce...?")
- concluzie: să ne încredințăm "milimetrului de cer"!! sau, altfel spus, există și alte moduri de a... Ființa!!

Mulțumesc!

- capacitatea de a valoriza într-un anume fel cele ale (i)realității
- oarecum, o îmblânzire a celor exterioare ție
- o ieșire din concret și o intrare în virtual
- "reîntoarcerea" și "așezarea"
- o armonizare a celor 2 în... poezie.rtf
- (de fapt) pledoarie pt păstrarea Identității, chit că "ei"... (se tot) miră! Să se!

Mulțumesc!

... întâlnirea celor 2 părți constitutive ale întregului. Detașarea de obiectiv și asumarea subiectivității... în 2. Transgresarea lumii (obiective) deformate prin resemantizare integrală. Multă contemplație, doar (??!!) contemplație. Nici nu se poate altfel atunci cd ești subjugat de Iubire (hipnoza). Puțină... nebunie. O iraționalitate aparte, pe care nu am conotat-o deloc negativ!!!!! Și (totuși!) un suspans redutabil, pt că revelațiile pot fi, de fapt, sunt... nesfârșite. Desigur, un sentiment ireal, fără minima tangență cu... realitatea!!O aspirație!!! Poate!! Doar o... amintire?! Poate!
Mulțumesc!

... în viața cea de toate zilele unii chiar scot la licitație ceruri, magnolii,... suflete,... iubiri...: „de-aci pân-aci (și e incredibil de mare spațiul/ fieful!) e al meu, al meeeeeuuu, așa că..!” În acest context, n-am decât să mă declar printre cei mai bogați și curați cu duhul (în unul dintre sensurile acelea... corecte ale sintagmei biblice), căci n-am participat niciodată la astfel de licitații, nici nu intenționez să... Și, da, fii sigură (de fapt, știi tu mai bine!) că mireasma oceanului trecut prin cuvânt cu nimic altceva nu se compară! Ce-am fi fără Domniile Lor, Cuvintele?!

Cu prietenie, DL

...deși imaginea cu pricina este a trecutului. Însă, cine a avut forța de a umaniza "cândva" golul o poate face și "data viitoare", chiar dacă "acum-ul" este mai puțin generos. S-a demonstrat și cu alte ocazii cum "anxietățile" constituie premisă "înfricoșătoare" pt cunoaștere. Și ce nu acceptăm de dragul ei?! Până la urmă înțelegem mai bine că noi, oamenii, locatari ai microcosmosului, dar păstrând în noi fărâma divinului și, implicit, tentația nemărginitului, avem (totuși) nevoie de repere (nu-mi place cuvântul, dar nu-mi vine altul acum în minte!). Adică de un copac, de o stație măcar, de ce nu și de o "firmă"?!Pe care să pui mâna, dom'le, "să pipăi și să urli",...nu așa... Probabil de-asta ne și încumetăm să "colonizăm spații"...

Mulțumesc, Iulia, pt micul comentariu, mă bucur mai ales că ți-a plăcut!

PS: mă bântuie de mult gândul de a-mi face proprietate privată cu ocean în sau prin... poate chiar fața curții, cu vreo 200 de hectare de cer și vreo 7 sferturi din păsăretul zburător al (ne)omenirii... Și cred că Universul ăsta, indiscretul, chiar complotează dânsul!!!

... aruncării în... suflet.. , dar și ideea făptuirii iubirii pe Pământ!(căci, da,... deocamdată... pământeni/ oameni suntem!). Altfel, recunosc, am citit ca și cum (vorba unui domn care îmi comenta un text în proză acum câteva săptămâni!)mi-ar fi fost adresat... "mie personal" sau "exclusiv mie"! Uimitor cum oamenii se regăsesc în trăiri atât de asemănătoare / identice?!, care, da, riscă să producă și unele... confuzii / derute..., dincolo de micile revelații! In orice caz, sentimentul de deja-vu, deja-vecu!! Aici, de pildă,se evocă foarte pregnant o trăsătură de căpătâi "a mea", anume... "să pui totul pe
Hârtie, fără să reflectezi la cele scrise"; s-o numi "pripă", doar "spontaneitate"?! "Îndeplinește criteriile" e prea puțin poetic, dar parcă "mă" văd... testând și în termenii ăștia...(!!!!). Cf. și "independența în simțire"... Nu-mi place cuvântul damă, dar, desigur, apare în contextul "jocului (de cărți.... de...)" respectiv.. Mai și învățăm să ne stăpânim "directitudinea", care, da, poate să sperie rău de toot (??!!) [Corectați, vă rog: jiGnit!și mai sunt și niște structuri anacolutice în partea de început].. În sfârșit, cred că mi-a plăcut să citesc acest text. În ultimă instanță, noi, exemplarele, ne recunoaștem în anumite evenimente și personaje prototipice!

problema este cât se poate de complexă, adică este destul de dificil / hazardat să analizezi... moncrom, în alb sau negru acest aspect cu referire la discursul bisericesc. Interactionez deja de multă vreme cu acest câmp cultural-religios, sper să fi și reușit să exprim cât mai puțin subiectiv realitatea! În orice caz, limbajul bisericesc, per ansamblu, nu poate fi dat drept exemplu de limbaj de lemn (ar fi, totuși, aici unele nuanțări cu privire la subtipul discursiv hegemonic/ apologetic...). Și dacă apar unele semne ale lemnificării, atunci nu asta constituie „cel mai mare dintre păcatele universului”: orice domeniu terminologic este predestinat la un moment dat alunecării în clișeu și mai puțin firesc / natural. Dar, cum spuneam, nu limbajul bisericesc este prin excelență (de fapt, nici pe departe) „limbajul de lemn”!! Sunt in textul bisericesc (actual), într-adevăr, o serie de formule ce dau impresia de „pietrificat” / „lemnificat”, apar(e) încă pe alocuri o sintaxă greoaie (v. cazul rugăciunii creștine ortodoxe), dar poate și sentimentul de „încărcat arhaic”. Cd am spus „împietrire necesară” nu am pierdut contactul cu realitatea. Nici cd am vorbit despre o legitimare.... dogmatică. Câți dintre noi, oare, ne mai gândim / mai percepem sensul autentic al unui subst. precum dogmatism sau al adj. dogmatic????!!!! (cf. dogma, orig. „ceea ce este bun” și, DA, est bun pt că nu a a apărut din senin, ci în urma Revelației unor aleși ai Domnului, așadar...). Apoi, determinarea stilistică nu este deloc o pură chestiune de suprafață, formală... Să ne amintim.. Stilul este omul însuși, Stilul este textul însuși. Una peste alta, am găsit si continui să găsesc în textul creștin (ortodox) imagini excepționale prin poeticitatea si profunzimea/ înțelepciunea lor, chiar dc sunt vechi de milenii. Să ne înclinăm frumos, de pildă, în fața derivatelor în ne- (o făcu și Nichita, parcă??!! Știu el ce știu!!), să nu scuipăm în față neologismele, dar să le luăm cu binișorul, cu mult bun simț și iubire față de o realitate lingvistică și extralingvistică ce se cuvine a-și păstra Identitatea! Să fim responsabili, adică Umani! Și ar mai fi muuulte de spus, dar...

Mulțumesc pt mica provocare! și

ps: nu, textului ortodox pe care eu îl cercetez și-l iubesc in egală măsură, nu i se potrivește „lemnificarea” descrisă de tine în vers alb, într-adevăr, o imagine cutremurătoare

... memorabil / antologic /irezistibil, fie și numai pentru că are la bază o persoană cu totul specială, Bunica Soniei din partea Mamei! Dar ea nu este deloc "generăleasa" dură sau, în orice caz, nu la asta se reduce identitatea sa. Sper să am ocazia de a o contura în toată complexitatea pe parcursul a ceea ce am început să scriu (și, implicit, sper să pot duce la bun sfârșit ceea ce am început într-un mai). Stilul este mai simplu, mai fără pretenții, așa a venit, așa m-am exprimat... Deloc exclus așa să și continui, iar o modalitate de a scrie în condițiile maximei presiuni... temporale, va fi aceea de a selecta momente-cheie, relevante pt evoluția personajului / personajelor, dar și pentru definirea lor cât mai percutantă...

Mă bucurai sincer că vă plăcu... și că, sincer,.. dădurăți/ deterăți glas acestei empatizări!! Altfel, cu "spălatul", mai greu, speli, speli, speli... o urmă de "șarpe de dudău" tot rămâne" și, la o adică, chiar te complaci... Deloc exclus ca o dâră de "umor", de "malițiozitate" (auto)sarcastică de prin zona aia să (îmi) fi (par)venit!!

Gândurile mele cele mai bune! Să aveți un an cu multă sănătate și multe împliniri!!!

și copilăroși, și bolnavi de romantism într-o lume așa de pragmatică, și răi de tot cd se supără (ași!!!! cine-o crede?!) și imposibili... în ingenuitatea lor!!
Foarte frumoasă povestea dvs., domnule Diaconescu, ce să zic?! Mi-ați eclipsat personajul!! Spun și eu doar că "al meu" era doctor, pe deasupra și chirurg, pe deasupra lu' deasupra și neuro-,..., participă cândva, într-un trecut, la punerea la loc a unui disc de-al meu cd, cu ocazia unui strănut, mi se rupse... la propriu segmentul lombar L4-L5... și prea bine nu fuse...

Era într-un început de primăvară... Îl chema Ștefan.. pe deasupra și Cosmin și avea o voceeeee... Cert este că trăirile de grație pe care mi le-a pricinuit (cred că și eu lui!!) au pus stavilă depresiei care musai s-ar fi instaurat, mai ales postoperator, cd recuperarea a reprezentat o etapă îngrozitoare!!! A ținut cam 2 luni 3 săptămâni și vreo 4 zile, dc nu mă înșel, și vreo 2 ore jumate din ziua următoare... S-a transferat ulterior de la spitalul cu pricina, deși tot speram (nesăbuită cum sunt!) să îl revăd... [Cd m-a revăzut, la scos firele, la câteva zile după operație, uitase că e într-un mediu atât de oficial, și a exclamat: "Ce bine arătați! Excepțional! Bravo!"..și se tot apropia... Dar eu eram.. cu.. bărbatul, pe care oricum, ingenuă cum sunt (sau cum?!) îl făcusem măcar parțial părtaș stărilor mele de grație..., ce să-i faci, se întâmplă oricui! nu premeditasem nimic, dar, recunosc, nu m-a deranjat!! Pesemne s-a bucurat și el într-un fel, căci, văicăreață cum sunt, reușii atunci a mă văicări mai puțin...

Altfel, (re)intrând în ordinea estetică, voi plasa acest text în Sonia, are, în mod cert, locul lui!! Doar că va trebui îmbogățit etc. etc.

Să aveți un an liniștit, cu bucurie și multă sănătate!!

Ps: 1. tov. profesor.., nu domn...!!
2... aș... coparticipa, dar nu prea mă pricep a semna în tandem.. și la institutul la care lucrez mi se reproșează suficient de des.. "individualismul", dar...

".... aerul e tot plin de mireasmă, atît de suavă și de frustă, a fînului cosit"... Dacă așa au "mirosit" versurile pe care le-am ivit, în ultima vreme, din umbre și lumini policrome, atunci, da, asta corespunde EXACT idealului meu poetic... de acum,întrucât mă reflectă aproape pe de-a-ntregul... Așa mă pot exprima, în sensul că astfel mă simt relativ eliberată după ce am comis actul respectiv, într-adevăr mai naturalist. Dar ai dreptate.... aici este un moment, hai să zicem, o etapă... este firesc să apară puțin altceva în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat. La fel de firesc este însă... să rămână acea notă personalizatoare, că e vorba despre un text frust sau despre unul foarte muncit estetic.

Dragă Iulia, îți multumesc pt comentariu, sugestiile legate de modul de receptare sunt oricând binevenite, mai ales cd ele sunt formulate cu atâta delicatețe stilistică și nu numai. Primește și tu gândurile mele luminoase în pragul Nașterii Domnului!!!

Subscriu la acest tip de valorizare, eu însămi împărtășind ceva destul de similar la citirea unor texte, în aceste condiții, o astfel de replică nefiind deloc expresia comodității... elaborării unui comentariu, ci, pur si simplu, a... sincerității receptării. Adaug doar că și mie îmi place acest text (de ce??? de ce??!! de ce?? fiindcă .. îmi... place!), asupra căruia am revenit, fiind susceptibil de a fi inclus în volumul pe care il pregătesc pt tipar!

Mulțumirile mele!!!!

... daniela aia de acum vreo 7-8 luni, care concepu textul. Io, cea din ăst prezent, nu știu mare lucru, doar că, odată citind textul de mai sus, mi/i-am zis, o să (ți-) l... revizuiesc puțintel. Și am pus-o în gardă: fără mele în „din mâinile mele”, „codurilor tăcerii” în loc de „agoniei”, fără asta/ ăsteia repetat mai mult decât trebuie (!!) și e mai bine, parcă, „eșarfă sălbatică” decât eșarfă de... o culoare sau alta etc etc. Așadar, este un text mai vechi (!!!!!!!), revăzut... de asta și poartă un... 2... „stigmatizant”!!!!

Cu simpatie, D.

PS: se pare că... progesteronul face minuni,, deși nu e lipsit de... reacții adverse... eu știu dacă nu cumva mai ușor suportabile prin comparație cu...?!! Nimic exclus. Oricum, titlul zice sigur că doamna cu pricina nu poate fi decât ELITISTÃ! Cu toate consecințele care decurg din...

Mă bucur pt împărtășirea stării de regăsire și, recunosc, mă reazem (și eu) adesea de câte un copac... (și nu doar la... figurat! adică eu îmi iau realitatea drept bună!!) Îi prefer pe cei ale căror sentimente nu se opintesc, ci vin față către față cu Cerul Înaltul. Suntem în minoritate, ce-i drept, într-o lume a „(așa de) normalilor pragmatici”, dar SUNTEM!!! Detaliul ce m-a împins la acest text e unul derizoriu, pe cât de concret, pe atât de omisibil în următoarea instanță: atitudinea de-a dreptul șocată a unei colege de breaslă, mai în vârstă, de fapt.. fără.. mai, care nu se putea opri din consternare cum de cineva (adicătelea eu, adicătelea un fel de frunză) se prezintă într-un mediu atât de oficial în bermude-blugi strâmte / strâmți și, pe deasupra, și cu niste cizme-bocanci foarte înalte...și detaliile sunt multe și „exotice”, dar mă opresc. Cât privește prenumele Luminița, o bună vreme în copilărie l-am (re)negat (???!!!), preferând-ul pe.. Liliana (autobotez!!!!). Treptat, am intuit cât de bine avea să-mi prindă! (Cu numele/ cuvintele nu-i de glumit! Deloc!)

... i-a reținut atenția acest text, pe care eu însămi îl așez într-o "listă personală de preferințe" (și, da, chiar am criterii de selecție!). A te recunoaște, zic eu, e mare lucru într-o lume / ordine-dezordine în care haosul omogenizează periculos, până la pierderea identității. Să empatizezi cu aproapele, dar să-ți conservi eul pt a nu fi doar un simulacru de sprijin. Iar a te declara "la discreția clipei" echivalează (într-o posibilă interpretare) încredințării (credinței în "acel bine", "acel frumos", "acea pace"... lăuntrică, fără îndoială, aptă să instituie cosmosul exterior!). În acest context, "unică trăire" va fi acea trăire unificatoare (vs. haotică), în jurul căreia gravitează celelalte, relația dintre acestea conturând "personalitatea".

Cu sincere mulțumiri, D.

PS: sunteți o persoană deosebită [și nu pt că-mi "vorbiți" de bine textele!], dețineți acea noblețe interioară pe care așa de mult o admir la aproape(le)!!!